PRIAevents organizează conferința PRIA Environment 2022 în 6 iulie 2022, de la 9,30, – una dintre cele mai importante platforme de dezbateri despre cele mai semnificative teme de mediu pe care o organizăm în acest an.
În cadrul acestei ediții a conferinței Pria Environment aducem împreună companiile din domeniul mediului, producătorii, retailerii și autoritățile și ne concentrăm pe dezbaterea temelor esențiale de mediu precum: transpunerea Directivei Single-Use Palstic, Codul deșeurilor, finanțări disponibile prin PNRR, schemele de ajutor de stat pentru dezvoltarea capacității de reciclare, pay as you throw.
Te invităm să îi întâlnești pe cei mai importanți oameni din domeniu, să participi la un eveniment interactiv, intrând în dialog, astfel încât la finalul acestuia să avem propuneri concrete și idei trasate, soluții pentru transpunerea Directivei Single-Use Palstic, Codul deșeurilor, obținerea fondurilor din PNRR, ajutoare de stat , dar și pentru a vedea cum ne putem atinge țintele de colectare și cum putem să gestionăm cât mai eficient problema deșeurilor în tara noastră.
Cosmin Dorin TEODORU
Director General, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Călin MOCAN
Consilier al Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor
Constantin TOMA
Președinte Executiv, Asociația Municipiilor din România/Primar Buzău
Radu MERICĂ
Director General, RER Ecologic Group
Dan PASCU
Director, RETIM
Emanuel Pârvulescu
membru AMRCR din partea Cora, Head of Environment
Constantin OPRAN
Președinte, ASPALAST
Raluca VOIVOZEANU
Moderator-CEO, PRIA CONFERENCES
Stelian MATEI
Consilier superior, Direcția strategii, programe și proiecte de dezvoltare durabilă Guvernul Romaniei, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă
Constantin DAMOV
Președinte, Coaliția pentru Economia Circulară/ Președinte Green GroupTranspunerea Directivei Single-Use Palstic Codul deșeurilor Pay as you throw Cerințe de colectare separată și de proiectare pentru sticlele de plastic Marcarea obligatorie Responsabilitate extinsă a producătorului Creșterea gradului de conștientizare Finanțări diposnibile prin PNRR Schemele de ajutor de stat pentru dezvoltarea capacității de reciclare
10:00 - 12:30