PRIAevents, in parteneriat cu Universitatea POLITEHNICA din București si ASPAPLAST, vă invită la conferința PRIA ENVIRONMENT – „Tranziția verde în industria plasticului”, care va aduce la aceeași masă reprezentanți ai industriei, autorităților, mediului academic și organizațiilor de mediu pentru a analiza transformările profunde prin care trece sectorul materialelor plastice în contextul Pactului Verde European. Evenimentul se desfasoara in cadrul PLAST FEST 2025 – https://aspaplast.ro/.
Adresa exacta este: Campus Politehnica Bucuresti Biblioteca – etaj 4, splaiul Independentei 313.
Europa se află într-un moment de cotitură: obiectivele de reducere a emisiilor de carbon, promovarea economiei circulare și extinderea sistemelor de colectare și reciclare impun o adaptare rapidă și eficientă a industriei. România, parte din acest efort comun, are șansa de a-și consolida poziția prin inovație, investiții și colaborare între toți actorii implicați.
Evenimentul va oferi o platformă de dialog constructiv și schimb de bune practici, unde se vor discuta tendințele europene, provocările legislative, soluțiile tehnologice și modelele sustenabile de business care pot sprijini tranziția verde.
Participanții vor avea ocazia să afle:
1. Adaptarea industriei de plastic la Pactul Verde European • Cum influențează Green Deal strategiile companiilor din sector? • Ce investiții sunt necesare pentru tranziția la materiale sustenabile? • Tehnologii verzi: bariere și oportunități pentru producători. 2. Impactul legislației europene și naționale • Regulamentul UE privind ambalajele (PPWR): implicații pentru producători și retail. • Directiva privind plasticul de unică folosință (SUP): transpunerea în legislația românească. • Răspunderea extinsă a producătorilor (EPR) și rolul OIREP-urilor. 3. Economia circulară în industria plasticului • Modele de afaceri circulare: reutilizare, recondiționare, reciclare. • Ambalaje reutilizabile și sistemul de garanție-returnare (DRS). • Deșeurile ca resursă: cum transformăm problema în oportunitate? 4. Inovație și ambalaje sustenabile • Bio-plastice, compostabile și alte alternative – în ce stadiu este România? • Design for recycling: tendințe europene și cerințe viitoare. • Rolul cercetării și al parteneriatelor public-private. 5. Sisteme de colectare și reciclare – realități vs. obiective • Situația actuală a colectării selective în România. • Blocaje în reciclare: lipsa infrastructurii, piața informală, costuri. • Exemple de bună practică din țară și din UE. 6. Provocări pentru IMM-uri din sectorul plastic • Cum se pot conforma IMM-urile fără pierderi de competitivitate? • Acces la finanțare verde: fonduri europene, sprijin guvernamental. • Nevoia de colaborare în clustere și rețele de inovare.
10:00 - 12:30