Am adoptat a doua rectificare bugetara din acest an

Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetară din acest an, a anunțat miercuri ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, care a precizat că este vorba de o rectificare pozitivă, care reflectă „modul eficient” în care au fost gestionați banii publici, dar și creșterea economică.

„Am adoptat astăzi a doua rectificare bugetară din acest an. Este o rectificare bugetară pozitivă, a doua rectificare pozitivă în acest an, care reprezintă o imagine foarte bună privind modul eficient în care am gestionat banii publici și o foarte bună evoluție a economiei. Am asigurat echilibrele macroeconomice, oferind încredere și predictibilitate investitorilor. Am asigurat limita de deficit bugetar asumat pentru 2016 și anume 2,8% din PIB în termeni de numerar și 2,95% în termeni de metodologie ESA”, a declarat Anca Dragu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Potrivit ministrului, în primul semestru al acestui an, PIB-ul s-a majorat cu circa 5,2%, „ca urmare a contribuției pozitive a cererii interne”, iar creșterea investițiilor „a fost mai evidentă în trimestrul al doilea al semestrului”-10,7%. „Este de evidențiat creșterea valorii adăugate brute în toate sectoarele economice: agricultură o creștere de peste 10%, servicii-7%, construcții-4,9%, industrie-1,8%”, a explicat Anca Dragu.Ministrul a mai anunțat că, la nivelul primelor opt luni ale anului, volumul producției industriale s-a situat cu 1,1% peste nivelul realizat în aceiași perioadă din anul precedent, iar volumul lucrărilor de construcții a fost mai mare cu 2%.

De asemenea, ea a spus că exporturile au întregistrat în primele nouă luni ale anului o creștere cu 4,3% iar importurile de bunuri au crescut cu 6,8% față de perioada corespunzătoare a anului trecut. „Investițiile străine directe au totalizat 2,7 miliarde de euro, fiind o creștere record de 18,6% față de perioada similară a anului precedent”, a completat Anca Dragu. În primele 10 luni ale anului, prețurile de consum s-au redus în medie cu 1,73% iar inflația anuală a înregistrat în luna octombrie o scădere de 0,43%, potrivit ministrului Finanțelor. Totodată, s-a înregistrat o reducere a numărului de șomeri în primele nouă luni-de la 450.000 la 429.000 iar câștigul mediu brut este în creștere de la 2.681 de lei la elaborarea bugetului la 2.815 lei cât se estimează pentru sfârșitul anului 2016, conform Agerpres.

back to top