Cercetarea agricolă din România este în faliment, la ora actuală, iar fermierii sunt practic dependenți de multinaționale, care au reușit să acapareze piața de semințe, atrag atenția reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe – Agrostar.
In acest context organizația solicită Guvernului reorganizarea stațiunilor și institutelor de cercetare-dezvoltare din sectorul agricol. „În prezent, cercetarea agricolă din România este în faliment, iar fermierii sunt practic dependenți de multinaționale, care au reușit să acapareze piața de semințe, genetică și chiar creditarea fermierilor cu semințe și alte inputuri. Practic, multinaționala îl finanțează pe producătorul agricol (îi dă inputurile necesare) și îl obligă să vândă producția la un preț impus. Astfel, multinaționalele sunt beneficiare indirecte ale subvențiilor acordate, teoretic, fermierilor. Dacă este să analizăm documentele în baza căror fermierii își primesc subvenția pe suprafață vom observa că aceștia trebuie să facă dovada cu factura fiscală că au însămânțat cu semințe certificate, achiziționate de unde? De la multinaționale furnizori de semințe, noi nemaiavând cercetare care să furnizeze astfel de inputuri’, susține secretarul general al Agrostar, Horațiu Raicu, într-un comunicat de presă al organizației. În acest context, Federația Agrostar este îngrijorată de situația lucrătorilor din cadrul stațiunilor de cercetare — dezvoltare, mulți dintre aceștia realizând un venit net lunar de maxim 800 lei. Și cercetătorii din cadrul institutelor și stațiunilor la rândul lor realizează venituri nete sub nivelul performanțelor realizate, al pregătirii profesionale, venituri care cu greu ajung la 2.000 lei net. „Federația Agrostar face apel la Guvernul României, dar și la agricultori, să susțină reorganizarea acestui sector vital pentru agricultură, mai ales în contextul schimbărilor climatice care au loc în ultimii ani (secetă, inundații, grindină etc), pentru a susține agricultura românească, agricultură ce ar trebui făcută cu soiuri autohtone fapt ce ar genera venituri pentru cercetare și nu numai. Factorii politici din România recomandă consumarea produselor românești fără a se lua în calcul faptul că acestea sunt produse cu semințe din import și atunci se pune problema: acest produs este românesc sau doar produs în România?’, notează sursa citată. Federația Agrostar a depus la președinția României un memoriu privind problemele agriculturii și ale lucrătorilor ca urmare a protestului organizat de BNS și Agrostar și prin acest material a atras atenția președinției asupra situației anormale privitoare la TVA la semințe, în sensul că TVA pentru semințe era de 20%, iar pentru produs de 9%, Codul fiscal a fost modificat, în sensul scăderii TVA la semințe la 9%. Această măsură ajută fermierii, deoarece plătesc mai puțin pentru semințe, dar, din păcate, capitalizează furnizorii de semințe, alții decât stațiunile și institutele de cercetare românești. Agrostar, cea mai mare federație sindicală din domeniul agricol, are în componență peste 45.000 de membri, atât producători agricoli, cât și salariați din agricultură și servicii conexe, din sectorul privat, cât și din cel bugetar. Federația este una dintre puținele organizații afiliate pe plan internațional, fiind afiliată UITA și EFFAT, la nivel european.