Alexandru Petrescu, propus ministru al Economiei, este din anul 2015 președinte al Consiliului de Administrație al S.N.C.F.R. Călători S.A. și din anul 2014 director general și membru al Consiliului de Administrație al C.N. Poșta Română S.A., potrivit site-ului www.posta-romana.ro.
Din 2014 este membru A.R.B.A. (Asociația Română de Bună Administrare), din 2012 — președinte al Comisiei pentru Pregătirea și Monitorizarea Procesului de Privatizare C.N. Poșta Română S.A. și din 2012 — director executiv la Direcția Strategie și Dezvoltare a C.N. Poșta Română S.A.
În anul 2011 a ocupat funcția de vicepreședinte al Raphaels Bank, Londra, Marea Britanie. În 2006 a fost director pentru Europa — Business Development la Advanced Payment Solutions Ltd, London UK & Europe. Prepaid, Postpaid and Transactional Products, în 2002 — Director Business Development la Chequepoint Ltd, London UK. Servicii Financiare și Produse Prepaid, iar în 2000 — Business Development Executive la KfK Ltd, Kent Marea Britanie.
Este membru fondator al Consiliului de Administrație al „Poșta Română Broker de Asigurare”.
Are peste 15 ani experiență în activitatea profesională și cunoștințe în următoarele domenii: Leadership, Strategie și management al organizațiilor și proiectelor majore, Leadership în sectorul relevant, conducere și soluționare probleme, management-ul rezultatelor, incluzând calitatea serviciilor, timp și costuri.
A activat ca vicepreședinte PSD diaspora, potrivit site-ului www.alexpetrescu.com.
Premii și recunoașteri naționale și internaționale: Diploma de Excelență acordată C.N. Poșta Română pentru realizări semnificative în dezvoltarea domeniului telecom și a societății informaționale din România, Aprilie, 2015; Best CEO for Turnaround Performance (Revista Comunicații Mobile, 2014); Quality of Service Award for ROMANIA (Universal Postal Union, 2014); Lider de succes (Galele de Excelență în Industria Românească, 2014); Premiul pentru dezvoltarea relațiilor financiare internaționale (Gala Premiilor e-Finance, FinMedia, 2015); cea mai bună redresare a unei companii — Poșta Română (Galele de Excelență în Industria Românească, 2014); Diplome acordate de forurile de conducere ale organismelor sindicale pentru colaborare, parteneriat social activ și promovarea activităților comune în interesul salariaților din sectorul comunicații (2013-2014); nominalizare Best Turnaround 2014 — Poșta Română (Business Review Awards, Business Review Magazin); Premiul Național acordat de Camera de Comerț și Industrie a României către CNPR, Locul I, Sectorul Servicii, Categoria Întreprinderi Foarte Mari, 2015; Gala FinMedia, București, 11 februarie 2016, Premiul pentru Restructurarea Unei Companii de Stat; Premiul pentru prezența permanentă în TOP 100 COMPANII ROMÂNEȘTI, 23 februarie, 2016.
Sursa Agerpres.