Cluj-Napoca a fost gazda celui mai important eveniment despre inovația urbană – mobilitate, energie, tehnologie, mediu și infrastructură – PRIA URBAN INNOVATION CONFERENCE în 24 mai 2017, la Grand Hotel Napoca

PRIAevents a organizat conferința PRIA Urban Innovation – platformă unică pentru discuții aprofundate între administrația locală, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului universitar, specialiști în urbanism, tehnologie și servicii la nivel național și internațional, dar și lideri ai comunității. Ei au evidențiat aspecte legate de cercetare și au dat exemple de proiecte care ajută la crearea unor comunități urbane mai rezistente, durabile și sănătoase, la transformarea orașelor în orașe ale viitorului, inovatoare.

Conferința PRIA Urban Innovation a avut loc în Cluj-Napoca, oraș care este în continuă dezvoltare și care acordă o importanță deosebită proiectelor care imbunătățesc orașul și viața de afaceri și socială a acestuia.

Dl. Emil BOC – Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a participat la PRIA Urban Innovation conference unde s-au dezbătut subiecte referitoare la dezvoltarea orașului și detalii despre proiecte Smart-City care vor îmbunătăți orașul Cluj-Napoca, viața de afaceri și cea socială a acestuia.

“Cluj-Napoca poate fi, azi, un element reprezentativ pentru Europa Centrală şi de Est din punct de vedere al inovării şi tehnologiei, iar noi încercăm să fim un model. Avem deja o aplicaţie de telefon mobil pentru parking-urile publice cu barieră din oraş, care arată în timp real locurile libere de parcare şi ne propunem amplasarea de senzori care au ca scop identificarea locurilor libere la parcările de la sol printr-o aplicaţie care va disponibilă pe calculator sau telefon mobil. Senzorii vor fi amplasaţi în carosabil, pe locurile de parcare din centrul oraşului, şi vor arăta dacă locul respectiv e liber sau ocupat. Avem peste 3.600 de astfel de locuri de parcare în zonele unu şi doi. De asemenea, vom amplasa astfel de senzori şi în staţiile de transport în comun, care vor indica dacă în staţii se află un mijloc de transport sau o altă maşină”, a declarat Dl. Boc în cadrul conferinței.

“Pregătim, pentru anii următori, și detalierea, prin senzori, a parcărilor libere la sol, care să dea posibilitatea tuturor acestor parcări să fie accesate prin aplicații”, a mai menționat Dl. Boc.

 

“Îmi face o mare plăcere să fiu de ajutor în organizarea acestui eveniment despre Inovație Urbană. Este o bună oportunitate pentru noi cetățenii, dar și pentru țara noastră, să încercăm să facem o schimbare selectivă și în folosul comunității pe care o deservim. Scopul acestei conferințe este să aducem la cunoștință posibilitățile, abilitățile disponibile, și impactul pozitiv pe care îl putem avea, cu puțin efort, asupra orașelor noastre”, a declarat Nicholas de Roumanie, în cadrul conferinței PRIA Urban Innovation.

„Suntem aici cu toții pentru a discuta despre câțiva factori importanți care modelează lumea, cum ar fi sistemele alternative de transport, metodele mai puțin nocive pentru mediul înconjurător. Tehnologia și mediul urban, inclusiv vehiculele electrice și ciclismul. Eu consider că suntem foarte norocoși aici în România, pentru că ne aflăm într-un punct cheie al dezvoltării urbane. Orașele noastre încep să se modeleze spre viitor prin implementări ale mai multor moduri de transport, ușor de accesat de orice utilizator, și cât mai prietenoase pentru mediul înconjurător. Spre deosebire de multe orașe din Europa, avem șansa să integrăm acum aceste forme de călătorie directe. Datorita stadiului neavansat în care ne aflăm, făcând un plan de viitor pentru infrastructură, și nu treptat din etapă în etapă. De exemplu, în Londra există deja infrastructură pentru cele mai multe forme de transport. Dar se confruntă cu provocări și costuri în încercarea lor de a integra o nouă infrastructură de ciclism, mult mai sigură pentru oameni. Consider că avem multe opțiuni și tehnologii pentru a implementa cel mai bun sistem pentru cei care vor să folosească bicicleta ca metodă de transport mai prietenoasă pentru mediul înconjurător. Aș dori să privim sistemul de transport, nu ca pe un sistem individual. Trebuie creată o rețea care să interconecteze toate modurile de transport, permițând o expansiune economică care să creeze noi locuri de muncă, cetățeni mai sănătoși și mai puțin stresați”, a mai spus Nicholas de Roumanie.

 

Invitat ca lector în cadrul evenimentului, Pascal Van Den NOORT, Expert în Mobilitate, a declarat: “Aveți nevoie de cineva care este foarte implicat în dorința de a dezvolta mersul cu bicicleta în oraș. Trebuie să aveți un sistem administrativ foarte bine organizat al Primăriei. Asta pentru a fi organizat, altfel lucrurile nu se vor întâmpla. Primăria trebuie să se conecteze într-adevăr cu cetățenii, cu magazinele, cu industria, cu universitățile și cu adevărat să afle care sunt nevoile. Pentru că, în final, doamnelor și domnilor, nu este vorba despre ciclism, ci despre bani. Asta face ca oamenii să fie interesați de acest domeniu. Și am făcut un nou cuvânt pentru asta, se numește Bikenomics. Bikenomics află ce realizați cu bicicleta în domeniul coeziunii sociale sau al creșterii economice pentru că iubim mersul pe  bicicletă. De asemenea, pentru că ne place.

“Dar, în același timp, contribuim la elementele societății în acest domeniu. În prezent, înființăm un dashboard pentru Bikenomics, un instrument de calcul, un instrument online, în care orașele pot afla cât le vor reveni în schimb dacă investesc în ciclism. Acesta este modul în care Amsterdam o face în acest moment”, a mai menționat Pascal.

 

“Noi am dezvoltat o serie de servicii Smart City, o serie de servicii pentru clienții business, în diverse domenii, servicii de iluminat public, de securitate, de transport și mobilitate, și servicii energetice, evident. Deci, lucrăm, dezvoltăm portofoliul nostru, atât la nivel local, cât și la nivel de grup. Suntem prezenți pe toată gama de valori a unui proiect, începând de la partea cu proiectarea, până la partea de engineering, implementare, operare și mentenanță”, a spus Dl. Paul DECUSEARĂ – Chief of Development, ENGIE, în cadrul conferinței.

„Dacă trecem puțin de la contextul global la cel local, ce poate să ofere ENGIE Romania, ca și servicii pentru municipalități? Le-am grupat in trei categorii. Partea de servicii pentru transportul public, unde oferim servicii de mobilitate durabilă, lucrăm la dezvoltarea infrastructurii, stații de alimentare cu combustibil alternativ. Mă refer aici la gazul natural comprimat, și la electric, soluții legate de management pentru flote, pentru companiile de transport public și soluții de management al traficului. O a doua categorie de servicii pe care o putem oferi, este partea de servicii pentru clădiri publice și administrative, aici sunt pe facility management, mentenanță tehnică pentru clădiri administrative, școli, spitale, stadioane, aeroporturi ș.a.m.d. Servicii de eficiența/ă energetică, inclusiv producerea descentralizată a utilităților. Mă refer la electricitate și agent termic. Partea de consultanță, design și nu în ultimul rând alte servicii publice, de la iluminatul public inteligent, despre care vorbește toată lumea, sau de securitate și servicii de organizare evenimente mari”, a mai declarat Dl. Paul Decuseară.

Invitat ca lector, Dl. Nicolae DORDEA, Manager Vânzări Clienți Business Nord, ENGIE a spus în cadrul conferinței: „Compania ENGIE este o companie foarte importantă pe plan mondial în energie. Ea este prezentă în 70 de țări din Europa, America de Nord, Asia, Africa, Orientul Mijlociu, America de Sud și Insule de Pacific. Compania are un număr de 153 de mii de angajați. În 2016 s-a ridicat o cifră de afaceri de 66,6 miliarde de Euro, din care 10,7 miliarde de Euro EBITDA. EBITDA este un indicator de performanță al marilor companii. Este acel profit brut înainte de taxe și impozite. Principalele preocupări ale companiei ENGIE, în lume, sunt decarbonizarea, descentralizarea și digitalizarea. Mergând pe aceste principii, ENGIE dorește să se dezvolte în viitor pe aceste trei direcții. Adică, emisii reduse de dioxid de carbon, producția de energie electrică, și aici trebuie să vă spun că ENGIE, deține o capacitate de producție de putere instalată de 112,7 Gigawați, din care aproximativ 20% este din surse regenerabile. În privința rețelelor globale pe care le gestionează, vorbim de un volum de gaze naturale de 1082 de Terawați, adică mai pe larg, 100 de miliarde de metri cubi de gaze, un volum enorm. Compania mai furnizează și gaz natural lichefiat în șase țări din Europa. Este vorba despre 245 de Terawați de gaz natural lichefiat. Și asta o face cu o flotă de nave cisterne pe care o deține”.

„ENGIE Romania își desfășoară activitate pe trei domenii foarte importante, gaze naturale, energie electrică și servicii către clienți. Gaze naturale, ENGIE este furnizor, este depozitar prin Depomureș și distribuitor prin Distrigaz, un distribuitor cunoscut de 40 de ani in România. Vreau să vă spun că mai nou, ENGIE România, înafara faptului că este de prin 2009 furnizor de energie electrică pentru clienții business, este și producător de energie electrică prin cele două parcuri eoliene de la Brăila Winds și Alizeu Eolian, undeva în județele din est. Să vă prezint câteva cifre cheie. ENGIE este prezentă în 19 județe în partea de sud a României, având un număr de 3700 de angajați, și cu o cifră de afaceri din 2016 de 1002 milioane de Euro. Are un portofoliu de peste 1,65 de milioane de clienți și în 2016 a furnizat 34,5 Terawați de gaze naturale. Tot din cadrul companiei ENGIE, Distrigaz Sud este cotat ca numărul 1 în distribuția de gaze naturale în România și operează cu o rețea de 19.100 km, deci o rețea importantă. ENGIE furnizează și energie electrică pentru clienții business, iar recent a intrat și pe piața clienților rezidențiali.

ENGIE Servicii, o altă subsidiară a companiei ENGIE, este lider în piața serviciilor având un număr de 650 mii de clienți și peste 1,5 milioane de intervenții executate. Tot din compania ENGIE fac parte și alte companii de servicii energetice, ENGIE Servicii și ENGIE Building Solutions. Vreau să vă spun că ENGIE, ca și producător, prin cele două parcuri eoliene, au o putere instalată de 100 Megawați și o producție anuală de 270 Gigawați pe oră. Deci destul de importantă. În principiu ENGIE România, își propune să realizeze două obiective importante, care corespund așteptărilor clienților. ENGIE își dorește să fie atât furnizor cât și partener de servicii adăugate. Ofertele noastre urmărim să fie întotdeauna updatate nevoilor clienților, cât și consumatorilor pe care aceștia le au”, a mai spus Dl. Dordea.

 

„Preocupările utilităților nu mai sunt astăzi de a vinde un singur produs, și de a oferi în general un parteneriat clientului pe termen lung. Parteneriat care presupune abordări inteligente din toate părțile. Zona de Smart City de care auzim, este foarte importantă pentru că trebuie să începem într-adevăr să fim mai inteligenți în modul în care ne gestionăm viața. Și calitatea vieții până la urmă este un rezultat al acestui lanț de lucruri asupra cărora ne aplicăm inteligența, dar nu numai inteligența în termen de IQ, ci și inteligența emoțională. De aceea, parteneriatul și comunitățile locale sunt extrem de importante. În zona de ce înseamnă soluții inovative pentru oraș, este foarte important Smart Society și Smart Education. Și eu cred că de aici, Clujul, își poate trage cele mai importante avantaje. Și este un oraș care naște o astfel de emulație, pentru că atunci când vorbim de educație și de societate inteligentă, trebuie să înțelegem că toate celelalte se fac astfel în momentul în care avem cu cine discuta. Elementele Smart Society înseamnă și cultură, din care se nasc de asemenea idei și inovație”, a declarat în cadrul conferinței Dna. Carmen NEAGU, CEO, Energobit.

De asemenea Dna. Neagu a mai menționat că ”Nu putem vorbi despre inovație fără o societate educată și fără implicarea în viața socială a comunității. Pentru că toate celelalte elemente care țin de investiții, de abordări tehnologice și inteligență. Vorbim de abordări inteligente chiar la nivel rezidențial. De la echipamente inteligente în casă, dar și de soluții de management al energiei inteligente. Vorbim de Smart Mobility și toată discuția de aici în care s-au prezentat soluții de echipamente sau autovehicule electrice sau pe gaz comprimat. Deci aceste soluții încep să fie accesibile. Ne gândim la o dezvoltare a Clujului și o strategie pe care trebuie să o privim și pe termen mediu, dar și lung”.

 

“Lucrăm la mentalitate ca să protejăm mediul, cu soluții inovative. Departamentul de management de risc care trebuie să existe în orice companie care vrea să întreprindă inovații este cel care asigură sănătatea entității. O să încerc să folosesc expertiza de peste 19 ani, ascultând și înțelegând mentalitatea clienților, în a vă servi în a vă ajuta să înțelegeți prin ce trecem și ce poate să vă afecteze , indiferent că sunteți companie de construcții, că sunteți inovator, că ceva la un moment dat poate să nu meargă cum trebuie. Admir, peste tot în țară pe cei care fac lucruri și întotdeauna există un plan, și întotdeauna lucrurile sunt la fel, riscuri. Este ca și oxigenul. Există peste tot, nu îl luam în seamă, doar atunci când iese din parametrii, începem să vedem în fapt care este problema. Pur și simplu lucrurile se întâmplă. Este un studiu făcut de Allianz Global Corporate Solutions, pe 4700 de manageri de risc din întreaga lume, care trece în revistă următoarele riscuri pe care aceștia le vad în domeniul real-estate, construcții ș.a.m.d.”, a spus Dl. Marius MAIER, Managing Partner, CMC Group Risk Advisor

„Unul dintre ele este legat de calamitățile naturale, celălalt este legat de întreruperea afacerilor având diverse cauze, fie că vorbim despre evenimente nefericite, fie că discutăm de lipsa sau întreruperea lanțului de furnizare. Un alt risc esențial văzut de managerii de risc este acela de competiție, dezvoltarea pieței, fuziuni și achiziții. Acum 10 ani, în Cluj nu aveam decât o clădire de birouri emblematică, acum avem peste 10, 20 de clădiri de birouri, deci competiția e manifestă.

Un alt risc este dat de incendiu și explozie, și cadrul legislativ. Deci calamități naturale, întreruperea de profit, întreruperea afacerii, dezvoltarea pieței, dezvoltarea macroeconomică și explozia și incendiul. Vorbim toată ziua despre riscuri, dar ce este riscul? Prin management de risc, înțelegem că este efectul incertitudinii asupra obiectivelor, indiferent care ar fi acestea. Piața de asigurări ne spune că este un eveniment viitor, posibil, dar incert, care afectează obiectul asigurării și care generează pagube. Indiferent cum am ales, este extrem de important să înțelegem consecințele și impactul, pentru că partenerul nostru de business care a provocat paguba, s-ar putea să nu aibă capacitatea sau să nu își asume acoperirea prejudiciului financiar. Înțelegând clienții an de an ne considerăm, că practic, riscul trebuie luat într-o perspectivă integrată le nivel preventiv, la nivel operator, și mă refer proactiv, pentru că lucrurile pur și simplu se întâmplă, și atunci când se întâmplă trebuie să știm ce să facem, și dacă nu avem totul pregătit sau dacă polițele de asigurare nu au daune morale și acest eveniment a generat 20 de persoane cu vătămări corporale, polița nu ne va ajuta aproape deloc”, a mai declarat Dl. Maier.

 

„În plan național, evoluția problematicii siguranței rutiere în ultimii ani a fost influențată în mare măsură de creșterea complexității şi volumului traficului rutier, pe fondul dezvoltării parcului auto la peste 6,6 milioane de autovehicule şi a depășirii numărului de 6,9 milioane de posesori de permis de conducere, de infrastructura rutieră care, deși aflată în modernizare, nu a cunoscut o dezvoltare suficientă pentru asigurarea condițiilor optime de trafic sub aspectul fluenței şi siguranței circulației, de carențele existente în educația rutieră a participanților la trafic, de diminuarea efectului coercitiv al sancțiunilor aplicate pentru abateri la regimul circulației, pe fondul nivelului redus de colectare a sumelor din amenzi, precum si din lipsa unei strategii naționale pentru siguranță rutieră”, a declarat în cadrul evenimentului Inspectorul Șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Dl. Adrian Ciprian MIRON.

„Noi încercăm reconfigurarea traficului rutier în județ. Avem câteva propuneri pe care urmează să le înaintăm autorităților locale, cât și companiei naționale de drumuri. Încercăm pe cât posibil să prevenim produceri de accidente. Bineînțeles, avem nevoie mai în toate domeniile noastre, de parteneriat cu conducătorii auto. Conducătorii auto cred că vor trebui să înțeleagă pas cu pas. Nu suntem încă în momentul ăla. Noi suntem încă preocupați să parcăm cât mai aproape de magazinul în care ne facem cumpărăturile, chiar dacă parcarea este interzisă. Suntem preocupați să venim în oraș cu mașina, chiar dacă suntem singuri în mașină, și nu folosim transportul în comun, precum am putea să îl folosim, într-un oraș care are cât de cât pus la punct această latură și nici nu respectăm limitele de viteză, așa cum ar trebui să o facem”, a mai spus Dl. Miron.

 

Dl. Radu MITITEAN, Executiv Director, Napoca Cycling Club/ President – Cyclists’ Federation of Romania a spus că “Lucrurile se schimbă. Dacă în urmă cu 25 de ani discuțiile locale erau ceva de genul: a mai apărut o bicicletă galbenă în cartierul cutare, în ziua de azi vedem o explozie a numărului de utilizatori de bicicletă în marile orașe din România, în ciuda situației de trafic, în ciuda situației de infrastructură, în ciuda legislației care este una din cele mai anti-biciclistice din Europa. Lucrurile se schimbă. Schimbările sunt majore. Problema este direcția și mai ales ritmul, coerența schimbărilor pentru că ne bucură schimbările, dar când ele se produc oarecum necoordonat, convulsiile schimbărilor pot fi grave și pot să afecteze încrederea publică în rezultatul final pozitiv. De aceea multă lume, nu are încredere, nu știe că există soluții sau nu crede că sunt fezabile la noi, pentru că nu vede o bună comunicare a acestora, o integrare perspectivă clară și atunci ne lovim de multe ori de o rezistență la nivelul publicului, pe teme care s-au constatat în toate țările și se dovedește că sunt fezabile și în condiții diferite. Până la urmă, în cadrul mobilității urbane avem o triadă care se dovedește piesă de bază: transportul public, bicicleta și mersul pe jos. Promovarea acestei triade și descurajarea activă a mobilității motorizate individuale, în principal de tip automobilistic, lucrurile nu se rezolvă pentru că s-au dovedit a fi doar paleative pe soluții punctuale, de genul, mai facem o bandă de trafic, mai coordonăm niște semafoare, mai fluidizăm traficul, cum în mod trist se vorbește în continuare în România. Nu de calmare, ci de fluidizare a traficului. Dar prin această etapă au trecut toate țările dezvoltate”.

„Deci până la urmă tot ce se întâmplă în România în domeniul mobilității urbane, s-a întâmplat în alte țări acum 30, 40 de ani. De aceea nu trebuie decât să învățam din greșelile altora și asta pare a fi peste tot în lume cel mai dificil lucru de acceptat, și la nivel public și mai ales la nivel de decidenți”, a mai menționat Dl. Mititean.

Lectori care au participat au fost: Emil BOC – Primarul Municipiului Cluj Napoca; Nicholas DE ROUMANIE; Pascal Van den Noort, Expert în Mobilitate; Paul DECUSEARĂ – Chief of Development, ENGIE; Nicolae DORDEA – Manager Vânzări Clienți Business Nord, ENGIE; Carmen NEAGU – CEO, Energobit; Dr. Ing. Daniel MOLDOVAN – Head of Innovation, NTT DATA, Romania; Marius MAIER Managing Partner, CMC Group Risk Advisor; Adrian Ciprian MIRON   Inspector Șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj și Radu MITITEAN – Executiv Director- Napoca Cycling Club/ President – Cyclists’ Federation  of Romania.

Evenimentul s-a concentrat asupra punctelor de discuție importante pentru mediul urban – mobilitate, energie, tehnologie și infrastructură.

Zonele urbane sunt în creștere și în schimbare în fiecare an, așa că trebuie să fim gata să îmbrățișăm viitorul pe măsură ce creștem și ne schimbăm. Prin urmare, dezbaterile din cadrul PRIA Innovation Conference au reflectat adevăratul sens a ceea ce este nevoie pentru a dezvolta orașe puternice pentru viitor. De asemenea, am subliniat puncte care vor conduce la activități urbane de succes și am oferit oportunități de a construi parteneriate de colaborare, de a explora problemele urbane în curs de dezvoltare, de a descoperi tehnologii inovatoare pentru dezvoltarea urbană. Toate acestea duc la o viață mai sănătoasă și vor economisi timp și bani pentru companii, iar pentru cetățeni vor duce la un oraș mai organizat, mai simplu de locuit.

Printre temele care au fost abordate s-au regăsit: Comunitate Privată Parteneriatul public – soluții locale, parteneriate strategice, care să conducă la sisteme durabile și de dezvoltare economică, care este transferabil unui model national; Încurajarea și recunoașterea ciclismului ca mijloc eficient, sănătos, de transport ecologic, și promovarea utilizarii pe scară largă; Cum putem reduce costurile pentru municipalități și pentru companii?; Sunt mașinile electrice de viitor? Cum vom crea infrastructura pentru masina electrica? Identificarea oportunităților de infrastructură ecologică pentru a mări spațiul verde într-o comunitate puternic urbanizată, îmbunătățirea calității aerului, reducerea efectului de căldură urbană și creșterea biodiversității mediului; Îmbratișarea inovațiilor tehnologice în mobilizare pentru a proteja mediul înconjurător, pentru a crește profitul de afaceri locale și pentru a simplifica viața urbană; Cum se va structura consumul de energie electrică în viitor? Cum se va structura consumul de energie electrică în sectoare cum ar fi transportul, rezidențial, agricultură, industrie și ce alte servicii vor evolua?; Impactul tehnologiei în dezvoltarea rețelelor electrice către rețele inteligente, microgrids și consumatori activi (Prosumer);  Care este situația  energiei regenerabile în România? Ce investiții au fost făcute până acum?

Conferinţele PRIAevents aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a massmediei.

PRIA Urban Innovation a avut ca partener principal ENGIE.

De asemenea parteneri ai evenimentului au fost Hidroelectrica, Energobit, ARIES Transilvania, CMC Group Risk Advisor, Asociația Femeilor de Afaceri Cluj (AFA), Camera de Comerț si Industrie Româno-Olandeză, Camera de Comerț și Industrie Cluj, Automobile Bavaria Group, Liga Întreprinzătorului Român, Asociația Patronilor Meseriașilor Cluj (APM), BEROBA, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Camera de Comerț si Industrie Româno-Britanică, Camera de Comerț și Industrie România-Israel, EFdeN, Cogen România, TREK, GetPony.ro, Viki Casa Inteligentă, Napoca Translations, Romanian Photovoltaic Industry Association (RPIA), Romanian Institute for Energy Development Studies (IRE).

Parteneri media ai conferinței au fost Agerpres, Monitorul de Cluj, Realitatea FM Cluj, Cat Costa Clujul, ZiuadeCj.ro, Transilvania Business, Nine O’Clock, Cotidianul Transilvan, I Like Cluj, Energetica, Energy Center, Tehnica Instalațiilor, InfoEst, Actmedia, InstallNews.ro, Kronika, Făclia, 9AM, Jurnalul de Afaceri, The Romania Journal, Ziare.com, Business 24, Tehnic Media și Burqundi.

Mai multe detalii despre evenimentul PRIA Urban Innovation puteţi găsi pe https://priaevents.ro/pria-urban-innovation-conference/

Despre PRIAevents

PRIAevents – experţii tăi în evenimente! Noi aducem informaţii de ultimă oră şi trend-uri în business prin intermediul conferinţelor organizate. Echipa PRIAevents cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium pentru fiecare sector business.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi:

raluca.voivozeau@priaevents.ro / 0744 584 661.

back to top