Proiectul legislativ privind confiscarea extinsă va fi depus „în curând” în Parlament, a declarat recent ministrul Justiției, Raluca Prună.
Cred că este un proiect important pentru România. Dacă vrem bani la buget, trebuie să confiscăm banii furați, să-i redăm societății”, a afirmat Prună, care a participat la Târgu Ocna la Festivitatea de absolvire și de depunere a jurământului pentru promoția 2016 a Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare (SNPAP) din localitate, singura instituție de învățământ de acest tip din România. Raluca Prună a mai spus că pregătește, pentru a fi lansat în dezbatere publică, un pachet de legi de reformare a sistemului judiciar, dar nu a vrut să ofere detalii privind conținutul acestuia. „Nu pot să precizeze prevederi din aceste documente pentru că aș devansa dezbaterea acum, când mai avem câteva lucruri de pus la punct”, a precizat ministrul Justiției. Un al treilea obiectiv vizat de Ministerul Justiției este cel referitor la reformarea sistemului penitenciarelor, pe care îl dorește concretizat printr-un proiect legislativ în Parlament, a mai menționat Prună. „După încheierea, pe 9 septembrie, a dezbaterii publice lansate în urmă cu trei săptămâni, vom analiza propunerile de măsuri administrative și legislative ce s-au desprins din dezbatere în cadrul a cinci centre mari din țară — Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Timișoara și București. Vor fi prezenți nu numai cei din Administrația Națională a Penitenciarelor, dar și reprezentanți ai ONG—urilor care lucrează, au proiecte interesante în diverse penitenciare și care pot face sugestii. Ascultând toate părțile interesate din societate, o să facem o propunere, la jumătatea lunii septembrie, și o să depun un proiect pe masa Parlamentului”, a precizat ministrul Justiției. Raluca Prună a reiterat, totodată, faptul că așteaptă din partea Parlamentului „o colaborare pe măsura interesului existent privind reformarea sistemului penitenciarelor”.
Ministrul a subliniat că, până la finalizarea obiectivului privind reforma din sistemul penitenciar, așteaptă de la noua conducere a ANPR „viziunea și determinarea de a schimba lucrurile în sistemul penitenciar și de a lua măsuri administrative care să aducă schimbarea imediată în viața celor care se află în detenție”. Ea mai precizat că s-a fundamentat un plan de măsuri care vizează realizarea de investiții în infrastructura penitenciarelor din România. Referindu-se la posibile sancțiuni din partea Uniunii Europene privind situația actuală din sistemul penitenciar românesc, Raluca Prună a menționat că sistemul de penitenciare „este costisitor peste tot”, România nefiind singura țară care are probleme în acest sector. ,,Facem eforturi, dar nu suntem singurii cu probleme. Anul trecut, predecesorul meu a inițiat o scrisoare împreună cu omologul italian prin care cerea Uniunii Europene, Comisiei Europene, să se permită folosirea de fonduri europene pentru refacerea infrastructurii în sistemul penitenciar. La conținutul respectivei scrisori, inițiată de doi miniștri, au aderat alți 11 miniștri de justiție din statele europene, ceea ce face ca cel puțin 13 state membre ale UE, prin semnătura pe care miniștrii le-au pus pe scrisoare respectivă să admită că sunt probleme în sistemele penitenciare din țările lor. Sistemul de penitenciare este peste tot costisitor și nu este România singulară în avea probleme”, a punctat Raluca Prună.