Eveniment lansare Raport de Dezvoltare Durabila 2015-2016 AIPROM

În data de 10 octombrie 2016, începând cu ora 17:00, la Hotel Caro din Bucureşti a avut loc evenimentul anual AIPROM. Cu ocazia acestui eveniment, asociaţia a lansat Raportul de Dezvoltare Sustenabilă şi clipul menit sa susţină ideile promovate în raport. Evenimentul s-a desfăşurat sub mottoul: „Cultivăm un viitor durabil!”, accentuând astfel nevoia de a dezbate şi rezolva problemele ce ţin de dezvoltarea unui viitor sustenabil, atât pentru generaţiile prezente cât şi viitoare.

Prin intermediul raportului, Asociaţia Industriei de Protecţia Plantelor din România (AIPROM) şi-a propus să ofere o mai bună înţelegere asupra acţiunilor întreprinse în perioada 20152016, asupra rezultatelor obţinute, dar mai ales să deschidă o cale de comunicare între toţi actorii implicaţi în activitatea sa (membri, fermieri şi autorităţi), precum şi de a răspândi mesajul industriei de protecţia plantelor către reprezentanţii massmedia şi consumatori. De aceea, la eveniment au fost invitaţi atât reprezentanţi ai partenerilor, colaboratorilor, presei cât şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Preşedintele AIPROM, Hernan Alejandro Mora, a deschis şi moderat evenimentul, făcând prezentarea pe scurt a raportului, subliniind importanţa sa, nu doar pentru asociaţie, dar şi pentru publicul larg. Totodată, domnul Mora a menţionat proiectele şi iniţiativele viitoare, alături de speranţele domniei sale cu privire la găsirea unui teren comun de comunicare, care să ajute la diminuarea preconcepţiilor faţă de industria de protecţia plantelor. Ideea principală a Raportului de Dezvoltare Sustenabilă: găsirea unor soluţii invoatoare şi practice ca răspuns pentru cererea tot mai mare de produse alimentare şi resurse regenerabile pentru o populaţie de peste 9 miliarde de oameni până în 2050, vine să completeze mesajul ECPA (Asociaţia Europeană de Protecţia Plantelor), conform căruia: „Din totalul recoltelor produse, până la 50% dintre acestea ar fi pierdute fără utilizarea acestor produse.”

„La AIPROM credem cu adevărat că pământul este “împrumutat de la generaţiile viitoare”, de aceea abordarea noastră îmbină promovarea unei utilizări durabile a produselor de protecţia plantelor, cu respectul pentru sănătatea oamenilor şi grija pentru mediul înconjurător (…) Considerăm că agricultura este una dintre cele mai nobile profesii, aducând hrană pe mesele noastre, și, la AIPROM, ne-am angajat să ajutăm fermierii români să îmbunătăţească
productivitatea și calitatea culturilor în mod durabil, contribuind astfel la depășirea provocării de a hrăni o populaţie a lumii în continuă creștere”, a declarat preşedintele AIPROM, Hernan Alejandro Mora.

În cadrul evenimentului a fost prezentat şi clipul de promovare AIPROM, moment care a fost primit cu mult entuziasm de către cei prezenţi. Conform declaraţiei domnului Hernan Alejandro Mora, prin intermediul clipului, AIPROM nu şi-a dorit prezentarea idilică a industriei, ci mai mult decât orice, şi-a dorit să transmită viziunea acesteia asupra lucrurilor care se întâmplă la nivel global, arătând în acelaşi timp că eforturile, munca şi determinarea celor din industria de protecţia plantelor sunt esenţiale atâta timp cât ne dorim dezvoltarea unui viitor durabil. În ciuda fondului motivaţional, clipul îşi doreşte să aducă în prim plan tematica centrală: nevoia de a găsi soluţii inovatoare pentru o populaţie în continuă creştere, iar AIPROM prin proiectele şi programele sale, prin promovarea de metode şi procese noi contribuie la dezvoltarea unei agriculturi durabile.

„Acesta este doar începutul acţiunilor şi proiectelor noastre viitoare în vederea atingerii obiectivelor noastre de a ajuta la dezvoltarea durabilă. Călătoria pentru un viitor mai bun începe acum şi se poate realiza doar dacă suntem pe de-a-ntregul dedicaţi schimbării. Păstrăm în inimile noastre viitorul generaţiilor următoare, pentru că ei sunt copiii noştri, propriul nostru viitor. Astăzi, industria de protecţie a culturilor are o contribuţie semnificativă la aprovizionarea cu alimente sănătoase, calitative şi la preţuri accesibile, oferind stabilitate şi prosperitate economică şi socială, iar proiectele şi programele noastre viitoare vor fi stabilite astfel încât să îndeplinească şi mai mult aceste obiective.” Carmen Botez, Executive Manager,

AIPROM este o asociaţie românească, ce reprezintă industria de protecţia plantelor, funcţionând atât la nivel local, dar şi la nivel european în calitatea sa de membru al Asociaţiei Europene de Protecţia Plantelor (ECPA). Membrii noştri dezvoltă soluţii eficiente şi creative pentru a menţine culturile sănătoase, educând şi remodelând modul în care societatea înţelege şi acţionează în direcţia unei agriculturi durabile.

 

back to top