A absolvit Facultatea de Litere și Istorie din Craiova, specializarea româno-italiană, în 1997, și Colegiul Național de Apărare în 2001. În 2007, a obținut un doctorat în Sociologie la Universitatea București. Din 2009, este lector asociat la Universitatea de Vest din Timișoara.
În perioada 1997-2000, a desfășurat activitate jurnalistică, fiind redactor, șef de departament și redactor șef adjunct la cotidianul „Cuvântul Libertății” din Craiova, potrivit site-ului www.cdep.ro.
A fost unul dintre membrii fondatori ai PRM, în 1991. În cadrul PRM, a devenit președinte al Organizației de Tineret România Mare Dolj, în 1993, iar în perioada 2000-2004, a fost purtător de cuvânt al aceleiași formațiuni. Din 2004 până în 2007, a fost președintele Organizației de Tineret România Mare. În decembrie 2007, a părăsit PRM, intrând în PSD, unde a deținut funcția de secretar executiv și pe cea de vicepreședinte al PSD Dolj.
În decembrie 2012, a preluat conducerea Organizației municipale PSD Craiova, iar la 20 aprilie 2013, a fost aleasă, la Congresul PSD, vicepreședinte al partidului pe locurile alocate Organizației de Femei. În funcția de vicepreședinte al PSD a fost aleasă și la Congresul extraordinar al PSD din octombrie 2015.
În legislatura 2000-2004, a fost deputat de Dolj din partea PRM. În 2004, a obținut un nou mandat de deputat de Dolj, pe listele PRM. În 2008, a obținut un mandat de senator, în Colegiul uninominal nr. 3 din Dolj, pe listele Alianței PSD+PC.
A fost aleasă primar al municipiului Craiova, în urma alegerilor locale din 10 iunie 2012, pe listele USL/PSD.
La alegerile legislative din 11 decembrie 2016, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a candidat pe primul loc pe lista PSD Dolj pentru Camera Deputaților și a obținut un mandat de deputat.
Sursa Agerpres.