Malaezia a preluat președinția prin rotație a Consiliului de Securitate al ONU pentru luna august, a anunțat Ministerul de Externe malaezian într-un comunicat difuzat recent.
Este a doua oară când Malaezia își asumă o astfel de funcție de la alegerea țării ca membru nepermanent în Consiliul de Securitate pentru perioada 2015-2016. Malaezia intenționează să convoace o dezbatere privind armele de distrugere în masă pe 23 august, în scopul abordării noilor amenințări și provocări în ce privește proliferarea unor astfel de arme, materialele și tehnologiile pentru actori nestatali, se afirmă în comunicat. Țara va prezida, de asemenea, o dezbatere privind protecția copiilor în timpul conflictelor armate și va avea discuții referitoare la Palestina, Yemen, Siria și Liban, printre altele, potrivit comunicatului. Malaezia va facilita, totodată, procesul de selecție a viitorului secretar general al ONU, care să-i succeadă lui Ban Ki-moon, al cărui mandat se încheie în decembrie 2016. Președinția Consiliului de Securitate al ONU este deținută prin rotație de către cele 15 state membre ale sale (cinci cu statut de membru permanent și 10 membri nepermanenți), în ordinea alfabetului englez a numelor țărilor, pe o perioadă de o lună