Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a trebuit să controleze crize și urgențe repetate și să atragă bani europeni necesari dezvoltării României, potrivit ministrului de resort, Cristian Ghinea.
„La preluarea mandatului mi-am fixat două direcții de acțiune: pe de o parte să deblocăm situațiile din trecut, ca să dăm drumul la finanțare, iar pe de altă parte să punem pe picioare un mecanism simplu și funcțional de atragere de fonduri, din programarea actuală, pentru un impact cu bătaie lungă. Am preluat un minister aflat la intersecția multor tipuri de probleme — un sistem IT deficitar, un sediu sub semnul întrebării, contracte frauduloase, percepții negative, reclamații. Cu o mână a trebuit să controlăm crize și urgențe repetate, iar cu cealaltă — să atragem banii europeni atât de necesari dezvoltării României. Am găsit câteva noduri gordiene și am făcut pași importanți” a mai spus ministrul