PRIAevents, alături de partenerii principali: RER GROUP, RETIM, RETURO, GREEN GROUP, TOMRA, ARAM, ASRO, Coaliția pentru Economia Circulară, RUCODEM și NAZZURO organizează conferința PRIA Environment în 1 august 2023, de la 12.30, la ARCUB, str. Lipscani 84-90 – una dintre cele mai importante platforme de dezbateri despre cele mai semnificative teme de mediu pe care o organizăm în acest an..
În cadrul acestei ediții a conferinței Pria Environment aducem împreună companiile din domeniul mediului, producătorii, retailerii și autoritățile centrale și locale și ne concentrăm pe dezbaterea temelor esențiale de mediu precum: Ord. 125, Ord. 133, SGR, taxa pe plastic și alte teme relevante la momentul actual.
Așadar, te invităm să îi întâlnești pe cei mai importanți oameni din domeniu, să participi la un eveniment interactiv, intrând în dialog, astfel încât la finalul acestuia să avem propuneri concrete și idei trasate, dar și pentru a vedea cum ne putem atinge țintele de colectare și cum putem să transpunem cât mai eficient legislatia UE în cea națională.
Mircea FECHET
Ministrul Mediului, Apelor şi PădurilorRadu MERICA
Director General, RER Ecologic GroupCristian MOLDOVAN
Vicepreședinte, Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu (ARAM)Doinița MIHAI
Vice President Public Affairs Eastern Europe South, TOMRAConstantin DAMOV
Președinte, Coaliția pentru Economia Circulară/ Președinte Green GroupAnca MARINESCU
Corporate Affairs and Communication Manager, RetuRODan Pascu
RETIMRaluca VOIVOZEANU
Moderator-CEO, PRIA CONFERENCESColectarea deșeurilor și reciclarea Legislația secundară dupa adoptarea legii de modificare a Ord. 125/2022, si legea de aprobare 175 /2023 Ordonanța de urgență nr. 133 din 29 septembrie 2022 Cum se vor atinge țintele? Cum se poate crește gradul de colectare selectivă în România? Care este părerea mediului de business? Ce măsuri mai pot lua autoritățile? Forecast pentru 2023 Responsabilitatea companiilor din Romania, a populației, a asociațiilor de locatari/proprietari? Rolul organizatiilor care implementează obligatiile privind raspunderea extinsă a producatorului in domeniul gestionarii deșeurilor? Aplicațiile și tehnologia în general pentru o mai mare transparență în acest sector? Reciclero – poveste de success SGR Peste 6 miliarde de ambalaje pentru băuturi se estimează a fi gestionate anual de Sistemul Garanție-Returnare în România. Conform legislației, începând cu 30 noiembrie 2023 producătorii de băuturi și comercianții vor avea noi obligații privind colectarea și reciclarea ambalajelor pentru băuturi. Actualizarea legislatiei existente pentru a face loc pentru SGR ca sa fie integrat de schemele de extindere extinsa a producatorului. Progresele și provocările implementării sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și importanța acestuia privind reciclarea și protejarea mediului Procesul de înregistrare în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare sau dacǎ ai nevoie de informații suplimentare legate de acest system Cum pot sti operatorii dacă îndeplinesc cerințele sistemului de Garanție-Returnare (SGR)? Cum s-au pergatit retailerii pentru SGR? Dar producătorii? Primul centru logistic național pentru asigurarea în principal a funcționarării și întreținerii echipamentelor care automatizează preluarea post-consum a ambalajelor pentru băuturi în vederea reciclarii Dezvoltarea și implementarea unui sistem IT robust și implicarea responsabilă a tuturor părților interesate - de la producători la comercianți și reciclatori Ce informații legate de codul de bare și logul SGR care vor trebui aplicate pe ambalaje pentru a indica apartenența produsului la sistemul de Garanție-Returnare, trebuie să știm? Totul este pregătit pentru startul din noiembrei 2023? Taxa pe plastic Obligațiile pentru aceasta trebuiau îndeplinite de acum câțiva ani Cine va suporta această taxă și cum? Care va fi rolul autorităților, dar al producătorilor, al comercianților și al celorlalte ențități?
13:00 - 15:30