Publicitatea la medicamente si codurile etice in dezbatere la conferinta PRIA Drugs and Medicine Advertising

PRIAevents, organizează conferința PRIA Drugs and Medicine Publicity  în data de 15 februarie 2017, începând cu ora 10.00, eveniment în cadrul căruia vor fi dezbătute teme actuale, de interes pentru sistemul sanitar, alături de toți cei implicați, precum: legea publicității la medicamente și dispozitive medicale, codurile de conduită respectate de industria farmaceutică, codul etic pentru marketingul în industria medicamentelor, rolul reglementatorilor, rolul societăților profesionale, rolul lanțurilor farmaceutice, reglementarea publicității suplimentelor alimentare. De asemenea, rolul mass mediei, dar și al rețelelor sociale vor fi dezbătute.

Publicitatea medicamentelor în secolul XXI este guvernată de directive, legi, regulamente, ghiduri şi coduri de etică diferite în fiecare țară, dar guvernate de aceleași principii. Publicitatea medicamentelor include publicitatea destinată publicului larg, profesioniștilor din domeniul sănătății, vizitele reprezentanților medicali la prescriptori, furnizarea de mostre, sponsorizarea de întâlniri promoționale pentru profesioniștii din domeniu etc., precum și orice formă de promovare destinată să stimuleze prescrierea, distribuirea, vânzarea sau consumul de medicamente.

Publicitatea medicamentelor este o realitate a pieței de astăzi, însă trebuie să ne asigurăm că promovarea medicamentelor: este reglementată în mod adecvat;  zonele cu probleme sunt identificate și abordate rapid; influența potențială asupra deciziei de tratament, asupra rezultatelor și costurilor este bine înțeleasă;  este echilibrată și susținută în mod corespunzător de surse de informații complete și validate științific. Scopul din spatele reglementărilor din publicitatea medicamentelor este: să încurajeze utilizarea rațională a medicamentelor, prin prezentarea obiectivă a acestora și fără a le exagera proprietățile;  de a asigura că acestea sunt promovate corect în ceea ce privește beneficiile lor, fiind în acord cu informațiile enumerate în rezumatul caracteristicilor produsului; de a asigura că publicitatea medicamentelor nu este înșelătoare.

Reglementarea marketingului în industria farmaceutică și a relațiilor cu profesioniștii din sănătate, dar și relațiile dintre industria pharma și asociațiile de pacienți, precum și informațiile transmise către specialiști și organizațiile acestora sunt subiecte tratate cu maxim interes și în România.

Conferința PRIA Drugs and Medicine Publicity reprezintă un important eveniment dedicat sistemului de sănătate şi reunește reprezentanți ai autorităților, ai companiilor care produc sau distribuie medicamente și dispozitive medicale, ai lanțurilor farmaceutice, medici, pacienți și reprezentanți mass-media, constituind un prilej excelent de a dezbate cu toți actorii implicați aspecte importante despre legea publicității la medicamente și dispozitive medicale, OTC și suplimente alimentare.

Prin intermediul acestei conferințe se creează prilejul cel mai bun pentru stabilirea unui dialog constructiv între autorități și companii, pacienți și mass-media. Publicitatea la medicamente este un subiect extrem de important și de actualitate, care ne interesează pe noi toți.

Ce trebuie să schimbăm la legea actuală? Ce anume poate să comunice o companie care lansează un produs inovativ pe piață? Ce modalități de promovare există în plus la suplimente față de medicamente? Care sunt particularitățile comunicării științifice? Ce rol joacă mediul online: site-uri internet, bloguri, forum-uri și rețele sociale – Facebook și Youtube?

Sănătatea a fost şi va rămâne una dintre preocupările principale ale omenirii. Tocmai de aceea, PRIAevents îşi concentrează atenţia asupra organizării evenimentelor, în care o arie largă de subiecte de interes, atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi, și pentru industria de sănătate în general, sunt obiectiv şi detaliat prezentate.

Medicamentele și publicitatea acestora a fost foarte importantă de-a lungul timpului, cu ajutorul lor și al cercetărilor medicale fiind salvate foarte multe vieți. Au avut un rol important în îngrijirea sănătății, pentru durata vieții şi în plus au redus povara adusă de boli şi dizabilități.  Tocmai de aceea, accesul tuturor pacienţilor la medicamente reprezintă o prioritate în întreaga lume.

Participă la conferința PRIA Drugs and Medicine Publicity sa analizăm împreuna noutățile, inovațiile, modificările legislative despre publicitatea medicamentelor cu impact asupra comunităților noastre, strategii și politici, precum și despre industria medicamentelor din România, despre codurile etice ale companiilor, ale medicilor și ale celorlalți actori implicați în sănătate.

Conferinţele PRIAevents aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass- mediei. Cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium, Echipa PRIAevents este recunscută pentru organizarea evenimentelor dedicate sistemului medical.

Sănătatea a fost şi va rămâne una dintre preocupările principale ale omenirii. Tocmai de aceea, PRIAevents îşi concentrează atenţia asupra organizării evenimentelor, în care o arie largă de subiecte de interes, atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi, și pentru industria de sănătate în general, sunt obiectiv şi detaliat prezentate.

Mai multe detalii, agenda evenimentului PRIA Drugs and Medicine Publicity şi înscrierile pentru participare pe website-ul: https://priaevents.ro/pria-drugs-and-medicine-publicity/. 

 

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi:

raluca.voivozeau@priaevents.ro/ 0744 584 661.

 

back to top