IT-iştii clujeni de la NTT Data România lucrează direct cu mari companii precum BMW, Volkswagen, Deutsche Bank, Continental şi Virgin Media. CEO-ul Daniel Metz este de părere că, pentru ca România să rămână un centru IT puternic, firmele din domeniu trebuie să-şi schimbe abordarea.
”România este în top 3 al ţărilor din Europa în funcţie de ponderea IT-ului în PIB, după Anglia şi Irlanda. În acelaşi timp, noi avem mai mulţi IT-işti pe cap de locuitor decât multe ţări mai dezvoltate”, a susţinut Daniel Metz, CEO-ul NTT Data România cu ocazia unei conferinţe de presă. Subsidiara românească a gigantului japonez NTT Data, una dintre cele mai mari companii IT din lume, care are peste 100.000 de angajaţi, a încheiat anul cu cea mai mare creştere a cifrei de afaceri din întregul concern – 48%. Daniel Metz a vorbit cu jurnaliştii clujeni despre viitorul industriei IT din România:
„Noi avem în momentul de faţă o strategie de creştere agresivă a valorii adăugate a proiectelor în care suntem implicaţi. Acesta este răspunsul meu la viitorul IT-ului în România. Dacă vrem să rămânem în România cu o industrie IT puternică trebuie să avem curajul să intrăm pe o zonă de servicii cu o valoare adăugată mult mai mare. Acesta este comandamentul numărul 1. Aceasta ar însemna o schimbare a abordării modelului de business adoptat de către firmele IT, în sensul că acestea ar trebui să se concentreze pe preluarea întregului proiect şi pe realizarea lui de la A la Z, nu să se rezume doar la preluarea unor bucăţi din proiect.
Aceasta înseamnă să mergi la BMW şi să discuţi direct cu utilizatorii sistemelor de acolo şi să-i asculţi pe ei, să vezi ce doresc ei şi ce modificări vor să facă la sistemele actuale. Acum peste 80% din IT-iştii din Germania optimizează în permanenţă sitemele IT existente, deci nu dezvoltă App-uri (aplicaţii-nr) şi…banane. Ei ţin în picioare sistemele IT ale marii industrii germane şi ale marii industrii mondiale. Noi trebuie să avem capacitatea de a merge direct la aceste companii, să preluăm aceste proiecte, să le concepem şi să livrăm produsul final, serviciile de care au nevoie, fără a fi numai o parte într-un lanţ”, a mai susţinut directorul.
„Noi avem în momentul de faţă o strategie de creştere agresivă a valorii adăugate a proiectelor în care suntem implicaţi. Acesta este răspunsul meu la viitorul IT-ului în România. Dacă vrem să rămânem în România cu o industrie IT puternică trebuie să avem curajul să intrăm pe o zonă de servicii cu o valoare adăugată mult mai mare. Acesta este comandamentul numărul 1. Aceasta ar însemna o schimbare a abordării modelului de business adoptat de către firmele IT”
Daniel Metz, CEO NTT Data România
O parte din munca pentru realizarea automobilelor BMW este făcută de la Cluj.
„FACEM SUPORTUL DEPOZITELOR DE LOGISTICĂ ALE BMW-ULUI ÎN TOATĂ LUMEA”
Întrebat în ce măsură proiectele NTT Data România respectă acest „comandament”, Metz a răspuns:
„De exemplu, avem un procent foarte ridicat de implicare la Volkswagen, la BMW, avem echipe întregi din care numai omul de vânzări este angajat al NTT Data Germania, în rest, întreaga echipă este de la noi. Spre exemplu, la BMW noi facem suportul depozitelor de logistică ale BMW-ului în toată lumea, sistemul acela automatizat care permite luarea pieselor de pe rafturi şi ducerea lor pe banda de montaj. În momentul în care în Spartanburg, în Statele Unite (localitatea în care există o mare fabrică de automobile BMW-nr) vine un angajat nou, care trebuie să opereze sistemul de calculatoare, un om de la noi merge acolo şi-l şcolarizează.
Deci, know –how-ul este la noi. În momentul în care în Ingolstädter, în Germania, au loc modificări ale configuraţiei acestor depozite BMW noi suntem prezenţi pentru a prelua şi pentru a reuşi să implementăm rapid aceste modificări în sistemele de monitorizare şi control. Asta înseamnă valoare adăugată mare. A trecut vremea şi va trece vremea sistemului în care cineva scrie tot conceptul, 100%, îl aruncă peste gard, noi scriem cod, programăm ce ne zic alţii şi îl aruncăm înapoi peste gard. Astfel de firme nu vor mai rezista şi nici nu mai rezistă în Cluj”.
În momentul în care în Spartanburg, în Statele Unite (localitatea în care există o mare fabrică de automobile BMW-nr) vine un angajat nou, care trebuie să opereze sistemul de calculatoare, un om de la noi merge acolo şi-l şcolarizează. Deci, know –how-ul este la noi.
Daniel Metz, CEO NTT Data
”TREBUIE SĂ BATEM LA POARTA FABRICILOR”
„Un proiect are valoare adăugată ridicată dacă eşti în contact direct cu clientul final. Dacă este să iau în considerare business-ul pe care-l avem în cadrul concernului suntem în contact direct cu clientul final în 90% din cazuri. Vorbim direct cu Deutsche Bank, cu Commerce Bank, cu Virgin Media, cu Volkswagen, cu BMW sau cu Daimler Financial Services. Oamenii noştri sunt interfaţa către aceşti clienţi. Desigur că şi partenerii din Germania au şi ei consultanţi care vin cu expertiză şi împreună facem aceste proiecte. Avem între timp proiecte unde noi trebuie să implicăm colegi din India. Un proiect e făcut de colegi din Germania, România şi India, pentru că noi nu reuşim să venim cu volumul de oameni necesar. Noi trebuie să mergem şi să batem în poarta fabricilor, să le cerem să ne lase pe noi să preluăm taskurile care trebuie realizate. IT-ul la nivel global prestează servicii de IT, foarte puţini mai dezvoltă aplicaţii”.
IT-iştii clujeni lucrează la o soluţie de înlocuire a oglinzilor retrovizoare ale TIR-urilor cu un sistem video.
ÎNLOCUIREA OGLINZILOR RETROVIZOARE LA TIR-URI
„Unul dintre proiectele noastre constă într-o colaborare cu firma Continental pentru a crea display-uri interioare care să înlocuiască oglinzile retrovizoare la TIR-uri, deoarece s-a demonstrat că acestea provoacă o rezistenţă mare la vânt şi afectează aerodinamica. Prin eliminarea acestor oglinzi s-ar face economie de carburant. Proiectul e realizat de oameni de-ai noştri de la Cluj, circa 49, şi de la filiala noastră din Novi Sad, circa 90 de persoane”, a precizat CEO-ul. De asemenea, NTT Data România implementează proiecte la marii producători auto şi la marile bănci din Germania, dar au un proiect şi în Marea Britanie, la Virgin Media.
CEA MAI MARE CREŞTERE DIN NTT DATA
NTT DATA România a înregistrat, în anul calendaristic 2016, o cifră de afaceri de 37,1 mil. EUR, în creştere cu 48% faţă de anul anterior, arată reprezentanţii firmei. Numărul de angajaţi este de peste 1.200 de persoane. „Avem cea mai mare creştere dintre toate companiile grupului NTT din lume, de 48%. Pentru anul fiscal următor, estimarea este de 52 de milioane de euro. „Obiectivul meu pentru 2020 este o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro şi 3.300 de angajaţi. Atunci voi considera că NTT Data România este o companie ajunsă la maturitate, că am făcut un job bun şi pot să mă gândesc să mă pensionez”, a susţinut CEO-ul NTT Data România, Daniel Metz, în cadrul unei confrinţe de presă.
Dezvoltare pe piaţa internă
Metz a mai susţinut că una dintre direcţiile de dezvoltare ale companei este piaţa internă, de unde a provenit circa 25% din cifra de afaceri pe 2016. „Avem o politică agresivă de extindere pe piaţa internă. Până acum ne adresam mai ales intreprinderilor mici şi mijlocii, dar am început să ne orientăm şi spre marile companii din România, cărora le furnizăm servicii SAP (sistem informatic complex utilizat în gestiunea bazelor de date-nr)”, a precizat CEO-ul.
PROIECTELE CARE ADUC VALOARE ADĂUGATĂ MICĂ ÎNSEAMNĂ SALARII MICI
„La nivel de industrie sunt anumite firme din Cluj care susţin că nu mai găsesc oameni dornici să muncească pe anumite salarii. Nu Clujul e de vină, ei au un model de business care nu mai este potrivit la Cluj. Clujul creşte, au crescut costurile, dacă e să faci producţie în Cluj sau în Jucu sau mai ştiu eu pe unde trebuie să vii cu producţie manufacturieră superioară. Nu poţi să dai salarii mari cuiva care montează capacul la telefon. Pe măsură ce faci lucruri mai complexe se pot da salarii mai mare. Cine face operaţiuni simple nu va rezista în Cluj, trebuie să plece în altă parte. Salariile din Cluj nu mai pot fi plătite în acest model de business”, a susţinut Metz.
CEO-ul arată că o astfel de evoluţie există şi în IT: „O firmă care face lucruri simple îşi poate plăti programatorul cu 500 de euro şi să fie profitabilă. Dar dacă trebuie să-i dea 800 de euro nu mai e profitabilă. De ce? Pentru că proiectele pe care le aduce au valoare mică, ceea ce nu permite acordarea de salarii mai mari. Ce pot să vă spun este că noi, NTT Data România, avem marja de profit la nivel de grup în EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) cea mai mare. Avem o marjă de profit mai mare mai mare ca Germania, mai mare ca Marea Britanie, mai mare ca Italia. Când ai o marjă de profit mare, înseamnă că ai un raport bun al valorii adăugate a muncii pe care o prestezi”, a concluzionat CEO-ul.
Sursa adevarul.ro