Apple va contesta decizia CE de a achita impozite retroactive de 13 miliarde de euro

Comisia Europeană a stabilit, după o investigaţie care a durat trei ani, că Apple trebuie plătească impozite în valoare de 13 miliarde de euro pentru activităţile desfăşurate în Irlanda.

„Statele membre UE nu pot oferi facilităţi fiscale în mod discreţionar unor companii, aceste lucru este ilegal”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul Uniunii Europene pentru Concurenţă, citat de BBC News online.

Cota standard de impozitare în Irlanda este de 12,5%, dar ancheta CE a stabilit că Apple a plătit impozite de doar 1% în 2003 şi de 0,005% în 2014.

Într-un comunicat, Apple a argumentat că legislaţia fiscală comunitară este complexă şi că, în ultimii ani, compania a contribuit la crearea a peste 1,5 milioane de locuri de muncă în spaţiul UE.„Decizia Comisiei Europene nu se referă la cât plăteşte Apple prin impozite, ci la care guvern colectează banii. Vor exista efecte dăunătoare profunde asupra investiţiilor şi asupra creării de locuri de muncă în Europa”, a subliniat Apple.”Impozitele în cazul companiilor multinaţionale sunt un fapt complex, dar, la nivel internaţional, este recunoscut un principiu fundamental: profitul unei companii trebuie taxat în ţara în care este generat. Apple, Irlanda şi Statele Unite sunt de acord cu acest principiu. În cazul Apple, aproape toate activităţile noastre de cercetare şi dezvoltare au loc în California, astfel că cea mai mare parte a impozitelor pe profit sunt plătite în Statele Unite ale Americii. Companiile europene care au afaceri în SUA sunt impozitate în conformitate cu acelaşi principiu”, argumentează Apple, pledând pentru simplificarea şi clarificarea normelor fiscale internaţionale.

 

back to top