Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris a decis ca Enel să plătească statului român suma de 401 milioane de euro pentru participația de 13,5% din Electrica Muntenia Sud, pentru care statul român ceruse peste 521 de milioane de euro.
„Enel confirmă că a primit din partea Camerei de Comerț Internaționale de la Paris decizia arbitrajului legat de participațiile deținute în sectorul electricității din România, respectiv legat de exercitarea de către SAPE a clauzei Put Option pentru Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia. Enel respectă decizia Curții și compania analizează în prezent detaliile acestei hotărâri”, au declarat oficialii Enel.
Compania italiană arată că se aștepta la o astfel de decizie.
„De altfel, rezultatul acestui arbitraj este în linie cu așteptările companiei și cu analiza efectuată intern asupra acestui caz”, au adăugat reprezentanții Enel.
În anul 2012, statul român a cerut Enel peste 521 de milioane de euro, plus dobânzi, pentru pachetul de 13,5% din acțiunile fostei filiale Electrica Muntenia Sud. Compania italiană nu a fost de acord cu această sumă și a oferit sub 300 de milioane de euro. Cele două părți s-au adresat Curții de Arbitraj de la Paris, care a stabilit valoarea tranzacției la 400 de milioane de euro.
Cheltuielile de arbitraj se vor împărți în mod egal între statul român și Enel, potrivit unor surse apropiate situației.
Sursa agerpres.ro