COMUNICAT DE PRESĂ
Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România- LAPAR, federație cu reprezentativitate la nivel național a producătorilor agricoli din țară, organizează marti, 23 mai, Conferința Națională a Agricultorilor, cu tema ”Agricultura României după zece ani de la aderarea în U.E!” eveniment anual, devenit un etalon pentru agricultură și stabilirea politicilor care vizează acest sector.
Evenimentul anual organizat de LAPAR va avea loc în aceeași locație consacrată, respectiv Centrul de Conferințe Auditorium Pallady din București. Conferința este programată să se desfășoare între orele 11.00-15.00.
”La zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și în contextul discuțiilor vizavi de noua Politică Agricolă Comună, am decis că este timpul unui bilanț, iar pentru realizarea acestuia este necesară prezența tuturor actorilor implicați, fermierilor , autorităților statului român, reprezentanți ai Uniunii Europene și să reflectam asupra lucrurilor pozitive resimțite odată cu aderarea la U.E, dar mai ales să identificăm acele soluții care să așeze agricultura românească pe locul bine meritat în Europa. Am transmis invitația de a participa la eveniment atât Președintelui României – domnului Klaus Iohannis, domnului Prim-ministru Sorin Mihai Grindeanu, domnului comisar european – Phil Hogan, dar și celor mai importante oficialități ale statului român. La nivel european contăm pe prezența membrilor reprezentativi ai ELO (European Landowners Organization – n.r).
Îmi doresc ca toți invitații să răspundă pozitiv, deoarece subiectele discutate în cadrul conferinței sunt extrem de importante pentru viitorul agriculturii românești”- a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
În cadrul conferinței sunt așteptați să participe 1.000 de fermieri din toate zonele țării, membrii reprezentativi ai Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, membri ai Comisiilor pentru Agricultură din Parlament, membri ai Guvernului, ministrul Agriculturii- domnul Petre Daea, alți miniștri cu implicații în sectorul agricol, personalități oficiale ale statului român, reprezentanți ai Corpului Diplomatic, reprezentanți ai organizațiilor profesionale și științifice din domeniul agricol, reprezentanți ai direcțiilor agricole județene, reprezentanți ai companiilor care distribuie inputuri pentru agricultură, reprezentanți ai instituțiilor bancare și societăților de asigurare și reasigurare, dar și reprezentanți ai mass-media.
Principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul Conferinței Naționale a Agricultorilor, vor viza problemele pe care fermierii le întâmpină în relația cu autoritățile statului, problemele legate de fiscalizare, impozitarea subvențiilor, direcții strategice care trebuie implementate de autorități pentru dezvoltarea agriculturii românești, viziunea fermierilor români privind noua Politică Agricolă Comună.