Microsoft isi licentiaza brevetele de Internet-auto catre Toyota, primul tip de afacere de la compania de tech

Microsoft își licențiază brevetele de Internet-auto către Toyota, primul tip de afacere de la compania de tech, a anunțat compania într-un comunicat de presă de miercuri.

Tranzactia ofera Toyota multe dintre brevetele Microsoft, cum ar fi Wi-Fi, software-ul de recunoaștere a vocii, și a sistemelor de operare. Oferindu-i acces la această tehnologie unei companii auto, îi permite Microsoft să intre în aceeași zonă, unde companii precum Intel și Google au intrat erau deja intrate, raportează Fortune.

„Mașina conectată reprezintă o oportunitate enormă pentru industria auto, iar la miezul este o provocare de software“, a declarat Peggy Johnson, Vicepreședinte Executiv responsabil cu dezvoltarea la Microsoft, într-o declarație emisă miercuri. „Misiunea noastră este de a împuternici producătorii de automobile cu o tehnologie care le permite să se concentreze pe construirea unor experiențe mult mai bune de condus, pentru clienții lor.“

Atâta timp cât acest parteneriat nu duce la nici mai mult tech, cum ar fi vechiul, Ford Sync, acordul dintre Microsoft si Toyota pare ca ar putea fi o sursă care promite foarte multe pentru lumea auto.

Sursa thedrive.com

back to top