Dl. Bogdan CHIRIȚOIU, Președintele Consiliului Concurenței, a participat la conferința PRIA Competition, alături de lectori importanti din mediul de business, organizată de PRIAevents, în parteneriat cu Consiliul Concurenței, în data de 28 Februarie 2017, începând cu ora 9,30, la hotel Hotel Sheraton, sala Platinum.
În cadrul conferinței PRIA Competition, Dl. Bogdan CHIRIȚOIU a declarat că: “”România este în întârziere cu transpunerea Directivei. Noul termen primit de la Comisia Europeană este 24 martie 2017. Noi pregătisem ordonanța de urgență, cu toate avizele, în luna decembrie a anului trecut. Nu s-a mai reușit de către vechiul guvern aprobarea ordonanței și am reluat acum procedura. Nu ne așteptăm la probleme, pentru că textele sunt văzute de funcționari, inclusiv de cei din Ministerul Justiției, și există acordul lor. Ordonanța era co-inițiată cu Ministerul Economiei și din moment ce nu sunt schimbări față de finalul anului trecut, mă aștept ca lucrurile să se miște destul de repede”.
Legat de victimele concurenței neloiale care urmează să fie despăgubite, instanțele vor decide cuantumul despăgubirilor, dar pe baza dovezilor puse la dispoziție de autoritatea de concurență, a menționat Președintele Consiliului Concurenței.
De asemenea, Dl. Bogdan CHIRIȚOIU a mai adăugat că: „Instanțele vor decide sumele cu care vor fi despăgubite victimele. Noi le vom pune la dispoziție dovezile, le vom facilita o metodologie prin care să își calculeze pagubele, dar rămâne la decizia instanței civile, nu cea de contencios administrativ, care judecă acele cazuri de concurență, să stabilească daunele”.
Concurența este un mecanism vital al economiei românești, Consiliul Concurenței având un rol foarte important pentru asigurarea unui mediu concurențial sănătos. Astfel se încurajează eficiența şi inovația şi se reduc preturile. De asemenea, companiile sunt încurajate să ofere consumatorilor bunuri şi servicii în termenii cei mai favorabili.
Alături de Dl. Bogdan CHIRIȚOIU, Președintele Consiliului Concurenței, au mai participat lectorii: Marcel Bogdan PANDELICĂ – Președinte, ANPC; Bogdan PUȘCAȘ – Președinte, ANAP; Dragoș ANASTASIU – Președinte, AHK România; Anca HARASIM – Director Executiv AmCham; Cristian ERBAȘU – Președinte, Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC); Mihaela ION – Managing Asociate, Popovici, Nițu Stoica și Asociații; Silvia VLĂSCEANU – Director Executiv, Asociația Companiilor de Utilități din Energie, ACUE și Laurențiu MIHAI – Director Executiv, APMGR.
Focusul este în continuare asupra luptei împotriva cartelurilor, a abuzului de poziție dominantă a companiilor in sectorul lor de activitate, a fuziunilor si achizițiilor, a concurenței neloiale.
De aceea, politicile concurențiale trebuie cunoscute și înțelese de către toți cei care sunt implicați în economie. Companiile trebuie să cunoască atât modalitățile prin care pot fi protejați de legislație în cazul în care devin victime ale unor practici anticoncurențiale, dar și care sunt sancțiunile pe care le pot primi dacă decid încălcarea normelor. Este foarte important să cunoască aceste reglementări atât mediul de afaceri , dar si persoanele fizice.
În cadrul conferinței PRIA Competition s-a beneficiat de aflarea noutăților legislative în ceea ce privește concurența, de analize la un nivel înalt și de studii de caz ale celor mai importante investigații de concurență ale acestui an.
În cadrul evenimentului s-au analizat noutățile legislative în domeniul concurenței, dar și de când vor intra acestea în vigoare. Cei mai importanți reprezentanți ai Consiliului Concurenţei şi ai altor autorităţi ale statului, reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ si ambasadelor, reprezentanţi din domeniul energetic, retail, telecom, piaţa media, sectorul de construcții și real estate, de IT&C, sectorul financiar bancar, piaţa farmaceutică, transport și logistică, turism, precum şi ai mass-mediei au participat la conferința PRIA Competition.
Printre temele abordate în cadrul conferinței s-au regăsit: Concurenţa – mecanism vital pentru buna funcționare a economiei noastre; Noutăți legislative în ceea ce privește concurența. Ce s-a modificat în decursul lui 2016 și ce modificări se preconizează pentru 2017?; Concurenţa în sectoarele esențiale ale economiei românești : bancar, asigurări, retail, energie, telecom, farma, auto, mediu etc.; Ajutoarele de stat – cum pot fi acordate acestea ? Care este rolul Consiliului Concurenței ?; Directiva europeană prin care consumatorii români ar putea fi despăgubiți mai repede, și care trebuie transpusă de statele membre până la finele lui 2016; Companii de stat – ce reglementări are Consiliul Concurenței în acest sens?; Concurența și achizițiile publice; Recomandări de bună practică; Directiva UE privind acțiunile în daună; Rolul consultanților pentru creșterea culturii concurențiale în mediul de afaceri; Care sunt sugestiile mediului de afaceri, ale ambasadelor și camerelor de comerț?
Conferinţele PRIAevents aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass – mediei. Cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunoscută pentru organizarea evenimentelor de top din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.
Mai multe detalii despre evenimentul PRIA Competition puteți găsi pe https://priaevents.ro/pria-competition-2017/.
Despre PRIAevents
PRIAevents – experţii tăi în evenimente! Noi aducem informaţii de ultimă oră şi trend-uri în business prin intermediul conferinţelor organizate. Echipa PRIAevents cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium pentru zona de business va găsi cele mai bune metode pentru a vă garanta ROI şi pentru a croi un eveniment special pentru dvs.
Dezbatem cele mai fierbinţi teme, aducem cei mai importanţi speakeri, reunim în audienţă participanţi care corespund cu target-ul tău.
Fie că doreşti ca evenimentul să aibă loc în Bucureşti sau în alte oraşe din ţară, PRIAevents se focusează pe audienţe B2B sau B2C. Experţii noştri în evenimente vor şti să vă sfătuiască şi să vă propună cel mai inovativ şi cel mai potrivit eveniment. De asemenea, noi livrăm traininguri pentru diverse sectoare de business atât intr-o sală de conferinţe cât şi online.
Dacă vrei să organizezi o gală, o conferinţă, un training, o competiţie sportivă, un eveniment de lansare a unui produs B2B sau B2C, poţi apela cu cea mai mare încredere la experţii noştri. Experienţa, abilităţile, viziunea creativă şi orientarea noastră spre ROI pentru fiecare partener ne califică a fi alegerea potrivită pentru evenimentele de succes.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi:
raluca.voivozeau@priaevents.ro / 0744 584 661.