PRIAevents, în parteneriat cu RAC și cu PRISA organizează conferința PRIA Food Supplements and Medical Devices Advertising în data de 20 iunie 2018, la hotel InterContinental București, sala Fortuna et. 21, începând cu ora 9,30. În cadrul evenimentului vor fi dezbătute teme actuale, de interes, alături de toți cei implicați, despre reglementarea și autoreglementarea publicității suplimentelor alimentare și dispozitivelor medicale.
De asemenea, se va discuta despre rolul autorităților care reglementează aceste sectoare dar și acela al companiilor care produc, distribuie, vând și promoveaza suplimente alimentare sau dispozitive medicale, rolul societăților profesionale, rolul lanțurilor farmaceutice, al pacienților și al puterii legislative.
Rolul mass mediei, dar și al rețelelor sociale vor fi, de asemenea, dezbătute în cadrul acestui eveniment.
Sănătatea și informarea publicului despre beneficiile suplimentelor alimentare și despre dispozitivele medicale sunt extrem de importante, de aceea, in cadrul acestei dezbateri ne propunem sa analizam pasii facuti de anul trecut pan in prezent. Vom evidenția noi reglementări sau legislatie noua, pentru a semnala posibile abateri grave de la norme și pentru a putea informa cât mai bine pe actorii implicați în piața din Romania.
Întreaga listă a lectorilor invitați este următoarea: Conf. Dr. Diana PĂUN – Consilier de Stat, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială, Alexandru VELICU – Președinte, ANMDM, Laura CORINA GEORGESCU – Președinte, CNA, Florin BUICU – Președinte, Comisia pentru Sănătate și Familiei, Camera Deputaților, Laszlo ATTILA – Președinte, Comisia pentru Sănătate, Senatul României, Lorand TUROS – Vicepreședinte, Comisia pentru Cultură, Senatul României, Nastasia BELC – Președinte, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București, Tatiana ONISEI – Șeful Serviului Național de Plante Aromatice și Medicinale și Produsele Stupului, IBA București, Dr. Oana COCIAȘU – Președinte, RAC, Radu GĂNESCU – Președinte, COPAC, Rozalina Lăpădatu – Președinte, APAA, Dr. Gerald FLINTOACĂ-FILIP – Secretar General, PRISA, IAA, Ioana ANESCU – Director Executiv, IAB Romania.
Vom acorda o atenție deosebită temelor de conduită etică.
Intenționăm ananlizarea unor studii de caz, a unor exemple despre excesul de spatiu publicitar pentru suplimentele alimentare, mai ales în zona de audiovizual/radio si TV. Aceste fenomene au declanșat reacţii din partea autorităţilor, organizaţiilor profesionale şi din partea reprezentanţilor pacienţilor care susțin adoptarea unor norme stricte ale publicităţii în acest domeniu, cu scopul de a asigura protecția consumatorilor ca şi utilizarea în siguranţă a suplimentelor alimentare și a dispozitivelor medicale.
Românii vizionează într-un an milioane de reclame la suplimente alimentare și dispozitive medicale. În condițiile acestei avalanşe de reclame, promovarea trebuie să se supuna unor norme adecvate, fie la nivelul autoreglementarii sau al reglementării, să fie echilibrată şi susţinută în mod corespunzător de surse și informaţii complete şi validate ştiinţific astfel încât să fie evidenta influenţa potenţială asupra deciziei de administrare, asupra eficientei produsului ca si al şi costurilor, așa cum susțin reprezentanți ai pacienților, dar și autoritățile.
Promovarea suplimentelor alimentare si a dispozitivelor medicale este reglementată diferit în fiecare ţară, dar este guvernată de aceleaşi principii europene. Aceasta trebuie făcută în mod responsabil, cu respectarea normelor unei comunicari etice şi la cel mai înalt standard, pentru a se asigura utilizarea în siguranţă a acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Scopul din spatele reglementărilor din publicitatea suplimentelor și dispozitivelor medicale este acela de a:
încuraja utilizarea rațională a acestorar, prin prezentarea obiectivă a lor și fără a exagera proprietățile; de a asigura că acestea sunt promovate corect în ceea ce privește beneficiile, fiind în acord cu informațiile enumerate în prospectul produsului; de a asigura că publicitatea publicitatea suplimentelor și a dispozitivelor medicale nu este înșelătoare.
Sănătatea a fost şi va rămâne una dintre preocupările principale ale omenirii. Tocmai de aceea, PRIAevents îşi concentrează atenţia asupra organizării evenimentelor, în care o arie largă de subiecte de interes, atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi, și pentru industria de sănătate în general, sunt obiectiv şi detaliat prezentate.
În cadrul PRIA Food Supplements and Medical Devices Advertising veți avea ocazia să îi întâlniți pe cei mai importanți oameni din domeniu, să participați la un eveniment interactiv, deosebit, astfel încât la finalul acestuia să putem impărtăși idei, soluții și propuneri.
De la acest eveniment nu vor lipsi reprezentanți ai companiilor farmaceutice, ai celor care produc suplimente alimentare, ai asociaților pacientilor, medici, farmaciști și asociații ale acestora, companii care produc dispozitive medicale, companii din zona de consultanță juridică, publicitate, audit, presă, reprezentanți din spitale de stat și private și reprezenanți ai autorităților.
PRIA Food Supplements and Medical Devices Advertising face parte din seria conferinţelor organizate de PRIAevents care aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass – mediei. Cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunoscută pentru organizarea evenimentelor de top din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.
Mai multe detalii despre agenda evenimentului PRIA Food Supplements and Medical Devices Advertising şi modalități de înscriere pentru participare puteți găsi pe https://priaevents.ro/pria-food-supplements-and-medical-devices-advertising/ sau contactați raluca.voivozeanu@priaevents.ro/ 0744584661
*Completarea formularului de înregistrare pe acest website sau orice reply la emailul primit din partea Pria Conferences, reprezintă acceptul dvs. pentru procesarea datelor de catre PRIA Conferences SRL, în vederea emiterii facturii fiscale pentru achitarea taxei de participare la eveniment dar și pentru a primi informații cu privire la alte evenimente PRIA, oferte și prezentari ale PRIA și ale partenerilornoștri, dar și newsletterul www.priainfo.ro.
Vă informăm că la acest eveniment se realizează fotografii și videoclipuri live și post eveniment de către echipa PRIA Conferences și fotografi profesioniști contractați. Acestea vor fi făcute publice pe diversele canale de comunicare (online și print) ale PRIA Conferences și ale partenerilor PRIA Conferences.. Prin completarea acestui formular și participarea dvs.la eveiment vă exprimați acordul ca PRIA Conferences SRL să folosească aceste fotografii și videoclipuri în prezentari, video-uri și pe canalele sale social media.
zile
ore
minute
secunde
Publicitatea suplimentelor alimentare în România. Cum a fost 2017? Câte cazuri de publicitate înselatoare s-au înregistrat? Cine le depistează? Cum sunt sancționate? Ce diferențe sunt față de alte tări UE sau din SUA? Ce au ei bun și s-ar putea aplica și la noi?
Ce trebuie schimbat la legislația actuală? Ce se poate îmbunătăți în 2018? Stadiul legii publicității suplimentelor alimentare. Unde s-a blocat acesta?
Care este rolul Ministerului Sănătății? Cum arată ghidul despre publicitatea suplimentelor alimentare?
Cat de importantă este activitatea CNA? Cum arată Codul de reglementare a conţinutului audiovisual. Ce trebuie sa stie companiile care produc, care distribuie sau vand suplimente aliemntare sau dispositive medicale? Dar cosnumatorii?
Cui se pot adresa consumatorii daca sesizeaza că publicitatea este înșelătoare la suplimente alimentare? Dar la dispositive medicale?
Ce pot face companiile dacă sunt victimele concurenței neloiale?
Cine si cum se face controlul pentru siguranţa alimentului şi, odată cu acesta, a transpunerea legislaţiei comunitare în domeniu şi la nivel naţional
Rolul Institutului de Bioresurse alimentare
Ce trebuie sa contină etichetele suplimentelor alimentare? Respectă companiile toate cerințele?
Cine reglementează publicitatea dispozitivelor medicale în România? Ce trebuie să conțină etichetele dispozitivelr medicale? Ce pârghii de autoregementare si-au impus producatorii și importatorii?
OSIM și al WHIPO – etichete si design produs. Studii de caz, analize
Valoarea publicității suplimentelor alimentare in 2016 și 2017? Estimare pentru 2018?
Cât au consumat companiile pentru publicitatea dispozitivelor medicale în 2016 și 2017? Care sunt așteptările pentru 2018?
Ce sfaturi au consultanții și care este rolul lor?
Ce modalități de promovare există la suplimente? Sunt sufficient de bine reglementate?
Cum arată reglementarea pentru produsele dispozitivele medicale?
Rolul CNA, rolul jurnaliștilor și al mass – mediei în general în păstrarea eticii în promovarea suplimentelor alimentare și a dispozitivelor medicale
Care sunt granițele etice care nu pot fi trecute? Care sunt codurile etice și de conduită după care se ghidează ccompaniile producătoare, distribuitorii, farmaciile?
Publicitatea în farmacii? Cum este acesta reglementată. Ce cod etic adoptă acestea?
Cum este reglementată publicitatea la TV, radio și online pentru farmacii?
Cum văd asociațiile de pacienți aceste granițe? Ei se supun unei conduite? Ce sesizări primesc de la pacienții membri în asociațiile lor?
Publicitatea comparativă, publicitatea înşelătoare și cea subliminală; Cât de periculaoasă poate fi? Cum este pedepsită?
Activităţile de promovare şi de publicitate destinate nu numai medicilor, ci şi tuturor celorlalţi profesionişti din domeniul sănătăţii care, în cadrul activităţilor profesionale pe care le desfăşoară, pot prescrie, furniza sau pot încuraja cumpărarea, distribuirea sau utilizarea suplimentelor alimentare sau a dispozitivelor medicale
Ce rol joacă mediul online: site-uri internet, bloguri, forum-uri și rețele sociale ? Acestea sunt reglementate? Ce se poate face? Ce exemple negative avem în 2017? Care este rolul autorităților de reglementare?
Ce campanii se fac privind conștientizarea faptului ca vanzareamedicamentelor pe internet este
Studii de caz, analize și rapoarte
Concluzii
Publicitatea şi promovarea medicamentelor în mod responsabil, etic şi la cel mai înalt standard, pentru a asigurarea utilizarii în siguranţă a medicamentelor, indiferent de modul lor de eliberare, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
Publicitatea pentru medicamente destinată persoanelor calificate să prescrie sau să distribuie medicamente;
Publicitatea comparativă, publicitatea înşelătoare și cea subliminală; Cât de periculaoasă poate fi? Cum este pedepsită?
Activităţile de promovare şi de publicitate destinate nu numai medicilor, ci şi tuturor celorlalţi profesionişti din domeniul sănătăţii care, în cadrul activităţilor profesionale pe care le desfăşoară, pot prescrie, furniza, administra un medicament sau pot încuraja cumpărarea, distribuirea sau utilizarea acestuia;
Metodele de promovare, precum şi vizitele reprezentanţilor medicali însoţite de înmânarea de materiale publicitare, publicitatea din jurnale sau reviste, publicaţii ştiinţifice, publicitatea directă prin e-mail şi alte modalităţi de comunicare electronică (site-uri, pagini web, bloguri, forumuri), utilizarea de produse audiovizuale cum ar fi filmele, înregistrările video, serviciile de stocare a datelor;
Ce rol joacă mediul online: site-uri internet, bloguri, forum-uri și rețele sociale ? Acestea sunt reglementate? Ce se poate face? Ce exemple negative avem în 2017? Care este rolul autorităților de reglementare?
Ce campanii se fac privind conștientizarea faptului ca vanzareamedicamentelor pe internet este
Bilant 2016 și 2018? Ce modificari se prevad pentru 2018? Rapoarte și studii de caz. Cuantumul pubicității pentru industria farma, farmacii, suplimente, dispozitive medicale, spitale private.
Este posibilă adoptarea unui cod cod al sănătații, cu tot ce înseamnă, cu reglementările subsectoriale ale acestui domeniu în 2018?
Raluca Voivozeanu
Founder / CEO PRIA
M | 0744 584 661
T | 031 421 9254
E | raluca.voivozeanu@priaevents.ro
Iti stam la dispozitie pentru detalii legate de eveniment.