PRIAevents, organizează conferința PRIA Energy – unul dintre cele mai complexe evenimente din România, dedicat sectorului energetic și va avea loc în 25 aprilie 2017, la hotel InterContinental, sala Rondă. Evenimentul reunește cei mai importanți leaderi din energie, consultanți, avocați, investori, bancheri și reprezentanți ai mass mediei.
Într-o economie din ce în ce mai globalizată, strategia energetică a unei țări se realizează în contextul evoluțiilor și schimbărilor care au loc pe plan mondial. România dispune de o gama diversificată, dar redusă cantitativ de resurse de energie primară: țiței, gaze naturale, cărbune, minereu de uraniu, precum și un potențial valorificabil de resurse regenerabile relativ modest.
Unul dintre elementele prioritare ale strategiei energetice îl constituie îmbunătățirea eficienței energetice, dar și strategii privind hidroenergia, petrolul si gazele și energia nucleară.
În cadrul conferinței PRIA Energy veți beneficia de aflarea noutăților în domeniul energetic, analize la un nivel înalt, interconectarea dintre activități, noi tehnologii, evoluții, inovații și oportunități de investiții.
Conferința Pria Energy va găzdui lideri și vizionari din industria energetică, autorități, comunitatea științifică și sectorul privat, precum și lideri comunitari, care vor discuta politici în curs de dezvoltare, probleme și progrese tehnologice care au impact asupra resurselor energetice mondiale; soluții inovatoare strategice și tendințe în industria energetică, precum și oportunități concepute pentru a crea un viitor durabil prin intermediul și gestionarea mediului. Totodată se vor dezbate subiecte referitoare la dezvoltarea acestor interacțiuni complexe, care redefinesc viitorul energiei la nivel mondial.
Alături de Sorin GAL, Director General, ANRM, lectorii invitați sunt: Dian Popescu, Consilier al Ministrului Energiei; Ovidiu AGLICERU – Președinte Directorat, Hidroelectrica; Corneliu BODEA – Preşedinte, Centrul Român al Energiei; Silvia VLASCEANU – Director General, ACUE; Valentin MIRCEA – Senior Partner, Mircea and Partners Law Firm; Mihai MEIU – Director, ANPC; Valerica DRAGOMIR – Director Executiv, ANIS și Mihai MEREUȚĂ – Președinte Liga Asociaților de Proprietari Habitat.
Printre temele care vor fi abordate se vor regăsi: Cum ar trebui sa arate Strategia Energetică a României valabilă pentru 2017-2030; Ce alegem – securitate energetică sau independență energetică?; Securitatea energetică a României, între dezvoltarea piețelor de energie și provocările geopolitice regionale și globale; Strategia UE de Securitate Energetică (2014) și cum se raportează România la aceasta? Dar la procesul de formare a Uniunii Energetice? Cum putem negocia mai bine? România participă activ la elaborarea obiectivelor europene de diplomație energetică?; Hidroenergia, petrolul si gazele și energia nucleară -elemente prioritare ale strategiei energetice?; Guvernanța corporativă în cadrul companiilor de stat. Cum creştem astfel performanţa şi valoarea companiilor de stat? Eficiența sistemelor de management la stat; Listarea companiilor din sectorul energetic, despre experiența companiilor deja listate; Înființarea unui fond suveran de dezvoltare și investiții prevăzut în Programul de guvernare 2017-2020; Se poate realiza creșterea ponderii energiei electrice în mixul energetic, creșterea ponderii surselor regenerabile de energie și a măsurilor de eficiență energetică? dar creșterea ponderii producției descentralizate de electricitate?; Care sunt tendintele ultimilor ani în energia românească: producție, consum, import/export?; Transformarea sistemului energetic și tendințe de viitor: tehnologia, politicile climatice, geopolitica, energiile regenerabile; Reducerea emisiilor de carbon. Creșterea energiei electrice în structura consumului total de energie. Cum se pot integra sursele variabile de energie regenerabilă în sistemului electroenergetic? Creșterea eficienței energetice. Cum evoluăm catre către rețele inteligente?
Vei avea ocazia să îi intâlnești pe cei mai importanti oameni din domeniu, să participi la un eveniment interactiv, deosebit, astfel încât la finalul evenimentului să avem trasate idei, soluții și propuneri. Nu în ultimul rând, profită de această ocazie pentru a face networking și a întâlni viitori parteneri sau pentru a menține legătura cu partenerii actuali!
Conferinţa PRIA Energy face parte din seria PRIAevents – conferințe ce aduc în atenție, de fiecare dată, cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass – mediei. Cu o experiență de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunoscută pentru pentru organizarea evenimentelor de top din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.
Parteneri principali ai evenimentului sunt Hidroelectrica, Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), Centrul Român al Energiei (CRE), Econet România, Camera de Comerț si Industrie Româno-Germană, Camera de Comerț si Industrie Româno-Olandeză, Camera de Comerț si Industrie Româno-Britanică, Camera de Comerț și Industrie a României, Asociația Română pentru Promovarea Eficienței Energetice (ARPEE), Romanian Photovoltaic Industry Association (RPIA), Camera de Comerț și Industrie România-Israel, Cogen România, Romanian Institute for Energy Development Studies (IRE) și EFdeN.
Parteneri media ai conferinței sunt Agerpres, Transilvania Business, Nine O’Clock, Energetica, Energy Center, Tehnica Instalațiilor, InfoEST, Actmedia, 9AM, Jurnalul de Afaceri și The Romania Journal, Ziare.com, Business 24, Tehnic Media și InstalNews.ro.
Mai multe detalii, agenda evenimentului PRIA Energy şi modalități de înscriere pentru participare puteți găsi pe https://priaevents.ro/pria-energy-2017/
Despre PRIAevents
PRIAevents – experţii tăi în evenimente! Noi aducem informaţii de ultimă oră şi trend-uri în business prin intermediul conferinţelor organizate. Echipa PRIAevents cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium pentru fiecare sector de business.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați: raluca.voivozeau@priaevents.ro / 0744 584 661.