Anul rapitei in Banat

Cel mai cunoscut fermier din Banat nu s-a dezis nici în acest an la nivelul producțiilor realizate la culturile înființate în toamna lui 2015: grâu și rapiță. A avut mari probleme cu fenomenele meteo, dar, în final, a recoltat cantități cu care se poate lăuda. Combinatul Agroindustrial Curtici condus de Dimitrie Muscă nu a fost ferit în acest an de fenomene meteo extreme. Dacă la rapiță, cunoscutul fermier a obținut o producție de 5.000 kg/ha de pe o suprafață de 600 de hectare, la grâu  – unde mizează an de an pe Glosa de la Fundulea, a obținut recoltă mai mică decât media anilor trecuți din cauza faptului că peste 1.000 de hectare de grâu au fost calamitate în proporție de 20-25% de căderile de grindină din zonă. Norocul ing. Dimitrie Muscă a fost că și-a asigurat cultura și, după încheierea formalităților, așteaptă despăgubiri de la firma de asigurare. ”Am renunțat la floarea-soarelui pentru că am rapiță și cele două culturi au boli comune, tocmai de aceea am ales să cultiv doar rapiță. În fiecare an mi-am propus să măresc suprafața cultivată cu rapiță, anul acesta am avut în jur de 600 de hectare, iar pentru anul următor mi-am propus să pun 1.200 de hectare. Nu pot pune și floarea soarelui și rapiță. Nu pot spune că o cultură este mai rentabilă decât cealaltă, totul depinde de la an la an, sunt mult conjuncturi care pot trage prețul în jos sau în sus. Am luat această decizie și pentru că, cel puțin la noi în zonă nu se poate întâmpla ca rapița să sufere de secetă, cum se poate întâmpla la floarea-soarelui. La rapiță anul acesta am avut o producție medie de 5.000 kg/ha și 6.257 kg/ha la grâu, asta în condițiile în care am avut 846 hectare și 206 hectare calamitate de grindină între 20 și 25%, cu acte făcute de firma de asigurări”, a declarat recent Dimitrie Muscă, fermierul care exploatează peste 7.000 de hectare la Curtici, în județul Arad. Viorel Nica, fermier în Ialomița: Am recoltat 8 tone la hectar. Vecinii mei, doar 3 tone Irigațiile constituie un real avantaj pentru fermieri, mai ales în anii de secetă, când deficitul de apă poate fi ușor de acoperit pentru culturile agricole. Pentru Viorel Nica, fermier în județul Ialomița, anul 2015 a adus producții de 8 tone la hectarul de grâu irigat.

back to top