Din cele 600 de hectare de teren pe care le lucrează în localitatea Scânteia, Inginerul Ion Loagăr poate spune că cele 42 de hectare cu roșii în câmp au fost cele cu noroc și care îl ajută ca anul acesta, din subvenția încasată de la APIA – doar sprijinul cuplat este de 13.669,8726 euro/ha, să cumpere utilajele și echipamentele pe care și le dorea.Inginerul Ion Loagăr, împreună cu fiul său, Daniel, lucrează 600 de hectare în cadrul fermei Tehnoplant, situată la circa 15 km de municipiul Slobozia, pe partea dreaptă a drumului care duce spre Brăila, cu câţiva kilometri înainte de a se intra în localitatea Iazu, din județul Ialomița. Predominantă în ferma de la Scânteia este cultura mare, dar familia Loagăr alocă anual și o suprafață destul de însemnată culturii de legume precum: tomate, castraveți și ardei.
Anul trecut fermierul Ion Loagăr a ales să cultive 42 de hectare de tomate în câmp pentru industrializare, cultură care îi aduce anul acesta o subvenție de mai bine de jumătate de euro.”Avem 600 de hectare pe care le cultivă în ferma noastră, în special cu rapiță, grâu, porumb și floarea soarelui. Aproximativ 30% din suprafața fermei se cultivă anual cu legume. Nu am renunțat la cultura de legume în primul rând că aceasta este cultura că care am început agricultură acum 14 ani. Am pornit la drum cu câteva hectare de legume și am mărit suprafața pe măsură ce ferma s-a dezvoltat. Întreaga suprafață pe care o lucrăm este irigată. Avem sistem de irigare prin aspersie pentru cultura mare și irigare prin picurare pentru legumicultură. Pentru anul acesta am cultivat 100 de hectare de grâu, floarea-soarelui 100 de hectare, rapiță 150 de hectare și 120 de hectare cu porumb. Pentru legume ne-a rămas o suprafață de 130 de hectare cultivate cu ardei, castraveți și tomate”, a declarant recent inginerul Ion Loagăr. De 14 ani de când face agricultură nu a renunțat niciodată la cultura de tomate. Tocmai pentru că are un sistem de irigații prin picurare, fermierul a reușit anul trecut să obțină de pe cele 42 de hectare cultivate o producție medie de 55 tone/ha la tomate cultivate în câmp cu scopul industrializării. Această cultură este cea care îi va aduce de la APIA mai bine de jumătate de milion de euro, bani pe care îi va folosi pentru investiții în utilaje mecanice de recoltat legume. ”În ceea ce privește legumele, cultura predominantă este reprezentată de tomatele pentru industrializare. Anul acesta am cultivat 55 de hectare de tomate, în timp ce anul trecut am cultivat 42 de hectare de tomate. Întreaga producție de legume din fermă merge către 4-5 fabrici procesatoare din zona noastră, avem contracte ferme de livrare cu fabricile de conserve. Anul trecut la tomate am obținut 55 tone/ha, iar anul acesta sperăm să depășim 60 tone/ha. Cultura se prezintă bine și am reușit să o ținem sub control din punct de vedere al tratamentelor. Subvenția de anul acesta ne ajută, tocmai pentru a investi mai mult în echipamente și utilaje”, a explicat inginerul Ion Loagăr.